Mai mulți conducători auto au primit prin poștă, din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). plicuri ce conțineau o foaie pe care erau trecute doar numele și adresa lor.
CNAIR informează șoferii în cauză că trebuie să ignore aceste foi de hârtie și să aștepte să primească, în curând, niște procese verbale de constatare a contravenției pentru faptul că au circulat fără rovinietă, precizează un comunicat de presă difuzat joi de CNAIR.
Plicurile care conțineau doar numele și adresa șoferului au fost trimise în perioada în perioada 20 – 23 februarie 2017. Șoferii care le-au primit "nu trebuie să ia în considerare acele documente, urmând a primi, în perioada imediat următoare, procesele verbale de constatare a contravenției respective, termenul de plată urmând a decurge de la data primirii efective a proceselor verbale", a anunțat. joi, CNAIR.
Potrivit comunicatului, problema semnalată este urmarea unei erori intervenite pe fluxul de producție a proceselor verbale de constatare a contravenției (PVCC) întocmite în data de 31 ianuarie 2017. Concret, în secvența de printare a apărut o eroare ce a generat netipărirea PVCC pentru un fișier de 2.000 de procese verbale dintr-un total de 27.302 procese verbale.