25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialCompaniile care își oferă serviciile gratuit pentru victimele din Colectiv și rudele...

Companiile care își oferă serviciile gratuit pentru victimele din Colectiv și rudele lor

În urma incendiului din Colectiv atât societatea civilă cât și mai multe companii s-au mobilizat pentru a acorda ajutor victimelor din incendiu și famiilor acestora. 

Astfel, părinții din provincie ai căror copii sunt spitalizați în urma incendiului se pot caza gratuit la  SKAL International România, Pura Vida Sky Bar & Hostel Bucharest, Hostel Bucharest, VOGUE Hostel şi Umbrella Hostel. Totodată, rudele de gradul I și II ale victimelor, care sunt în străinătate pot lua gratuit bilete de avion către România de la Vola.ro – Bilete Avion. 

Totodată, Compania RVG va suporta integral costurile biletelor de autocar pentru rudele de gradul I şi II ale celor decedaţi, dacă acestea se află acum în oraşele Darabani, Dorohoi, Botoşani, Suceava, Fălticeni, Român, Bacău, Adjud, Focşani, Râmnicu Sărat şi doresc să ajungă în București. 

De asemenea, Trenta Pizza, Calif, Pizza Hut Delivery România, Joseph Restaurant, Cinema City România, Starbucks România, MEGA IMAGE, AQUA Carpatica, Oala cu Bunătăţi, Fabio Pizza, Pizza Pizzicato, PepsiCo, Coca-Cola, Momentul Tău Doncafe, oferă mâncare şi băutură pentru medici şi donatori. 

Uber şi Black Cab transportă gratuit persoanele care vor să doneze sânge pentru victime. 

Medlife oferă tratament victimelor în regim ambulatoriu, iar Farmacia Maternă donează produse pentru vindecarea plăgilor arse. Clinicile Medcenter oferă un control medical la orice specialitate gratuit. 

De asemenea, victimele tragediei de la clubul Colectiv pot beneficia de investigațíi imagistice gratuite la centrele medicale Hiperdia din București. Toate investigațiile necesare vor fi puse la dispoziția pacienților 24 de ore din 24, în regim gratuit, la Hiperdia “Bagdasar” din incinta Spitalului de Urgență Bagdasar Arseni, Hiperdia “Colentina”, din incinta Spitalului Clinic Colentina, și Hiperdia “Elias”, din incinta Spitalului Clinic de Urgență “Elias”.

Citeşte şi: Victimele tragediei din Colectiv pot primi investigații imagistice gratuite

O echipă medicală de urgență de la Regina Maria stă la dispoziție la numărul de telefon 0722 456 711 și le oferă gratuit tuturor celor care au nevoie îngrijire medicală și tratament, consultații în ambulatoriu, medicamente și materiale sanitare și consiliere psihologică.

Istt Tratamentul Traumei oferă consiliere psihologică – programul de 6 şedinţe de asistare psihologică de criză este oferit gratuit. De asemenea și Colegiul Psihologilor din România, Institutul pentru Fericire. Psihomedeor- Consultanţă Psihologică, Psihoterapie,  Fundaţia Estuar, Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă vor oferi consilieră psihologică victimelor și rudelor acestora. 

De asemenea, la Salina Verde se oferă că tratament complementar, pentru toți cei care au fost afectaţi de incendiul din Colectiv și care au fost expuşi la inhalarea fumului.

Amintim că apelurile din Orange şi Vodafone România către numerele de urgenţă 021.206.9291/ 021.313.0605/ 021.312.2547/ 021.206.9283/ 021.264.8704/ 021.264.8525 şi 021.206.9375, sunt gratuite 

Totodată, Servicii Funerare Anthony, oferă 10 pachete complete de înmormântare pentru cei care și-au pierdut viața în incendiu. 

Spitalele Capitalei aveau internați, duminică la prânz, 140 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv şi doar o singură victimă neidentificată, la Spitalul de Arși, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii.

În urma incendiului de vineri seară din clubul colectiv și-au pierdut viața 30 de persoane. Trei tinere au murit, duminică dimineață, la Spitalul Bagdasar și la Spitalul de Arși.

Cele mai citite

FOTO. Nicușor Dan plantează copaci în campanie, dar lasă iarba înaltă de peste un metru, în centrul Capitalei. Ciucu îi calcă pe urme primarului...

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, vrea să arate, în campania electorală, că este preocupat de spațiile verzi, filmându-se plantând copaci, în timp ce...

Achiziția avioanelor F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică pe 50 de ani

Achiziția avioanelor militare F-35 ar crea locuri de muncă și ar accelera dezvoltarea tehnologică a României pentru următorii 50 de ani, afirmă un comunicat...

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activitãților ilicite, inaugurat în biroul de frontierã Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele vamale, atât...
Ultima oră
Pe aceeași temă