21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialConflict între mai mulți tineri și doi polițiști locali, sâmbătă noapte, în...

Conflict între mai mulți tineri și doi polițiști locali, sâmbătă noapte, în centrul Capitalei

Câțiva tineri aflați în noaptea de sâmbătă spre duminică în centrul Capitalei au intrat în conflict cu doi polițiști locali, care au vrut să îi legitimeze, ei susținând că unul din agenți a tras spre ei, în timp ce polițistul neagă și spune că a fost agresat de tinerii respectivi, scrie Mediafax.

Poliția Capitalei a fost sesizată, duminică, după ora 1.00, că are loc un conflict între mai mulți tineri și agenți ai Poliției Locale.

Cinci tineri și doi polițiști locali implicați în conflict au fost audiați la Secția 1 în cursul nopții, după ce doi dintre tineri și un polițist local au primit îngrijiri medicale la Spitalul Floreasca pentru contuzii minore și zgârieturi la nivelul capului, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Din declarațiile lor rezultă că tinerii strigau ceva pe stradă, iar polițiștii locali au vrut să îi legitimeze. Unul dintre tineri i-ar fi cerut polițistului local să se legitimeze el mai întâi, după care a izbucnit conflictul.

Potrivit tinerilor, polițistul local ar fi scos arma din dotare, un pistol cu bile, și ar fi și tras în ei. Polițiștii locali susțin în schimb că agentul respectiv a fost agresat de tineri și că nu a tras.

O filmare realizată de un martor la fața locului, postată pe pagina de Facebook a publicației Casa Jurnalistului, surprinde o parte din scenă, în care un polițist local își îndreaptă pistolul spre ai mulți tineri care îi strigă să bage arma la loc. Polițistul le strigă acestora "Jos" și "Culcat", în timp ce aceștia îl numesc "Gabor asasin".

După audieri, tinerii și polițiștii locali au fost lăsați să plece, polițiștii Capitalei efectuând în continuare cercetări pentru ultraj și pentru abuz în serviciu, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Cele mai citite

Cum poți solicita despăgubiri de la Wizz Air? 3 recomandări

Mai mult de jumătate dintre pasagerii de zbor din Uniunea Europeană nu își cunosc drepturile în caz de întârziere sau anulare a zborului. Nu...

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Cum alegi mobila de dormitor: Ghid complet pentru o amenajare eficientă și confortabilă

Dormitorul este una dintre cele mai importante camere din casa ta. Este locul unde petreci o mare parte a timpului, unde te odihnești și...
Ultima oră
Pe aceeași temă