7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialConflicte deschise în turismul de pe litoral

Conflicte deschise în turismul de pe litoral

Oamenii de turism nu se ghidează după vorba de înțelepciune ”oamenii își fac iarna car și vara sanie”. În loc să se pregătească de pe acum pentru începerea sezonului estival, în lumea lor a început o luptă a declarațiilor care nu are cum să se încheie bine pentru turiști.

CCINA face un pas înapoi

Cea mai recentă luare de poziție în acest război verbal aparține Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, care a anunțat că se retrage din Asociaţia Litoral-Delta Dunării, unde era membru fondator şi vicepreşedinte. ”Decizia a fost luată urmare modului defectuos, inacceptabil, în care doamna Corina Martin, preşedinte al Asociaţiei, a acţionat în ultima perioadă, culminând, recent, cu iniţiativele de promovare a ofertei turistice a litoralului românesc pe piața Federaţiei Ruse, fără a se consulta în mod real cu hotelierii de pe litoral şi fără a avea mandatul acestora de a negocia tarife şi pachete de servicii turistice promoţionale adresate tur-operatorilor de pe această piaţă”, precizează Mihai Daraban, președintele CCINA și al Camerei de Comerț a României, printr-un comunicat de presă.

Acesta precizează că, în special în ultima perioadă, Corina Martin a luat majoritatea deciziilor în nume propriu, fără a se consulta şi a avea aprobarea din partea organului de conducere colectivă al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării (Consiliul director) pentru activităţile şi acţiunile pe care le-a desfăşurat în numele Asociaţiei.

„Nu mai putem să acceptăm“

”Asociaţia Litoral a obţinut rezultate remarcabile în promovarea turistică a litoralului românesc şi a Deltei Dunării, dar nu putem să mai acceptăm, în continuare, modalitatea în care această organizaţie este condusă, pentru că nu reprezintă în mod corespunzător interesele întreprinzătorilor de pe ­litoralul românesc. ­Într-o perioadă în care promovarea turistică a litoralului suferă de o acută lipsă de finanţare din fonduri guvernamentale, în loc să depună eforturi de colaborare strânsă cu conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism, pentru găsirea de soluţii de identificare a unor acţiuni comune de promovare a litoralului şi a Deltei Dunării, orgolii personale au determinat-o pe doamna Corina Martin să aibă doar atitudini critice la adresa conducerii ANT şi a ministerului căruia ANT i se subor­donează”, mai spune Mihai Daraban.

Reprezentanții CCINA consideră că este nevoie de o schimbare în modul în care este condusă Asociaţia Litoral-Delta Dunării şi asteptăm, urgent, un punct de vedere al conducerii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), din partea căreia Corina Martin este desemnată să facă parte în Asociaţia Litoral, precum şi măsuri de schimbare radicală a modului în care acţionează şi comunică preşedintele acestei asociaţii.

De la ruși vine scandalul

Paharul s-a umplut odată cu vizita Corinei Martin în Rusia, unde a propus agențiilor de turism și ANAT-ului rusesc vacan­țe pe litoral cu prețul de 10 euro pe noapte. Mulți hotelieri s-au revoltat.

”E prea puțin”, au spus. Martin a replicat și a precizat că este vorba numai despre capetele de sezon, mai și septembrie, când hotelurile sunt mai mult goale. A mai spus că este vorba doar despre cazare și că rușii vor cheltui mult mai mulți bani, pe mâncare, băutură și distracție. 

MIZA

Peste un milion de lei anul trecut

Bugetul de promovare al Asociației Litoral-Delta Dunării provine din taxa de promovare a stațiunii Mamaia și a Satului de Vacanță, votată de consilierii locali pe vremea primarului Mazăre, în 2013. Suma încasată în anul 2014 a fost de 1.435.041 lei, iar la finalului anului 2015 în conturi exista un sold de 1.008.965 lei. Banii sunt cheltuiți pentru diferite evenimente în Constanța, dar și pentru a face reclamă stațiunii.

De exemplu, anul trecut s-a demarat o campanie de promovare pe cele mai importante 5 posturi de radio din Israel, realizarea unui spot radio Mamaia și a unui spot video Mamaia Official în ebraică şi a primelor broşuri oficiale de promovare în ebraică. Bugetul campaniei radio a fost de 23.000 euro. Infotripurile pentru jurnaliştii şi touroperatorii din Turcia şi Italia au costat 10.000 de euro.

Un buget de 8.000 de euro a fost alocat pentru promovarea staţiunii Mamaia pe bobul cu care echipa României concurează la Campionatele Europene din sezonul 2014-2015, iar unul de 10.000 de euro a fost alocat pentru ca staiunea Mamaia să devină oficial Team Sponsor al echipei de tenis a României pentru Cupa Davis, desfășurată la Mamaia în perioada 17-19 iulie 2015. Corina Martin este o mare iubitoare a tenisului și o împătimită jucătoare amatoare.

 

Cele mai citite

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...
Ultima oră
Pe aceeași temă