15.3 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialConstanța: Vremea rea a alungat turiștii de pe plaje

Constanța: Vremea rea a alungat turiștii de pe plaje

Vremea rea de duminică dimineață, cu vânt și cer înnorat, după ce a plouat toată noaptea, a făcut ca plajele să fie aproape goale, turiștii rămânând în camerele de hotel sau plecând spre case, astfel că traficul dinspre staţiunile de pe litoral spre Capitală a început deja să se aglomereze.

Ploile torențiale care au căzut în cursul nopții de sâmbătă spre duminică au inundat străzile din Constanța, mai multe grădini, dar și subsoluri ale unor clădiri din oraș, între care cele ale Judecătoriei, Tribunalului, Spitalului de Boli Infecțioase și Spitalului Militar, pompierii de la ISU "Dobrogea” intervenind cu motopompe pentru evacuarea apei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, vremea a stricat și distracția turiștilor, plouând în momentul în care, ca în fiecare seară de sâmbătă, carele alegorice se pregăteau de defilare la Mamaia, astfel că evenimentul a fost anulat.

Duminică, vremea se menţine rea, cu vânt și cer înnorat, astfel că plajele din staţiunile de pe litoral sunt aproape goale, puţini turiști încumetându-se să mergă la malul mării.

Polițiștii de la Serviciul Rutier spun că la ora transmiterii acestei știri se circulă cu dificultate pe DN 39 Constanţa – Mangalia, între stațiunile Eforie Sud și Eforie Nord, unde coloanele de mașini pe sensul spre Constanța, către intrarea pe Autostrada Soarelui, se întind pe distanţe de 400 – 500 de metri.

"Astăzi (n.r. – duminică), valorile de trafic au crescut mai devreme decât în celelalte duminici din sezon. Dacă atunci circulaţia devenea îngreunată în jurul orelor 14.00 – 15.00, acum valorile de trafic au început să crească de pe la ora 10.00. Sunt coloane de mașini între Eforie Sud și Eforie Nord, dar se circulă, traficul nu este oprit. Sunt polițiști pe traseu și facem față situației”, a declarat șeful Serviciului Rutier Constanța, Constantin Dancu.

Poliţiştii se aşteaptă ca în orele următoare circulaţia să se intensifice atât pe DN 39 Constanţa – Mangalia, cât și pe A2, odată cu plecarea turiștilor către case.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu, de ploaie și furtună, pentru aproape tot județul Constanța, iar vremea va continua să fie urâtă pe litoral și în cursul zilei de duminică.

Potrivit ANM, până la ora 20.00 în Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, posibil, grindină. Izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 30 – 40 litri pe metru pătrat.

Cele mai citite

Asociaţia Energia Inteligentă: Furtuna geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice

O furtună geomagnetică sau solară poate avea consecinţe dezastruoase pentru reţelele electrice sau chiar pentru comunităţile care s-ar baza exclusiv pe energie electrică, arată...

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

Secta Nicușor Dan e bântuită de sindromul cartofului de pe canapea

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota...
Ultima oră
Pe aceeași temă