10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialConstănțean condamnat la închisoare pe viață

Constănțean condamnat la închisoare pe viață

Constănțeanul Ştefan Alexandru Stoica, în vârstă de 23 de ani, a fost codamnat la închisoare pe viaţă pentru omor calificat, respectiv la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie calificată.

De asemenea, el a fost obligat şi la plata, în total, a 680.000 de euro către familiile victimelor. Decizia magistraţilor Tribunalului Constanţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile. Conform rechizitoriului întocmit de către procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, în 23 iulie 2014, în jurul orei 13.00, în timp ce se afla la domiciliul său, unde locuia cu mama şi bunica sa, Ştefan Alexandru Stoica, în vârstă de 21 de ani, i-a aplicat bătrânei de 81 de ani mai multe lovituri de cuţit, una dintre acestea lovind-o drept în inimă.

În acel moment, în vizită la femeie se aflau o fiică a acesteia, soră cu mama suspectului, şi un nepot în vârstă de 19 ani, care au fost şi ei ucişi. Mătuşii sale, în vârstă de 58 de ani, Stoica i-a „aplicat mai multe lovituri de cuţit în zona toraco-pericardo-cardiacă, producându-i acestuia leziuni traumatice cu afectarea organelor interne vitale (cord) care au condus la decesul acesteia“. Potrivit anchetatorilor, tânărul l-a lovit şi pe vărul său de 19 ani „cu un corp tăietor-înţepător, posibil cuţit, cu un corp dur (…) provocându-i multiple leziuni traumatice cranio-cerebrale, aceste leziuni având legătură de cauzalitate directă, necondiţionată cu decesul victimei“, se arată în rechizitoriul procurorilor constănţeni.   

Cele mai citite

Sorin Grindeanu, la Abu Dhabi: „România îşi doreşte expertiză şi finanţare din partea Emiratelor Arabe Unite”

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat, joi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România şi Emiratele Arabe Unite, ţara noastră dorind...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă