9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCopilotul francez pilota aeronava AirAsia care s-a prăbuşit în Marea Java

Copilotul francez pilota aeronava AirAsia care s-a prăbuşit în Marea Java

Copilotul era comandantul avionului AirAsia (zborul QZ8501) care s-a prăbuşit în Marea Java pe 28 decembrie, cu 162 de persoane la bord, au anunţat joi anchetatorii, relatează AFP, citat de Mediafax.

Comitetul Naţional indonezian pentru Securitatea Transporturilor dezvăluie că Rémi Plesel, copilotul aeronavei, se afla la comanda avionului atunci când a intrat în picaj, în locul comandantului de bord, indonezianul Iriyanto, un fost pilot experimentat din cadrul forţelor aeriene.

"Comandantul-adjunct era pilotul la comandă", iar comandantul de bord "supraveghea zborul", a declarat şeful anchetatorilor, Mardjono Siswosuwarnon. 

​Citeşte şi: UPDATE. Care sunt posibilele cauze ale prăbuşirii avionului AirAsia

Airbusul A320-200 a decolat din oraşul indonezian Surabaya către Singapore şi a dispărut de pe ecranele radarelor aproximativ o oră mai târziu, după ce a cerut să ia altitudine, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Avionul a efectuat o urcare foarte abruptă, după care a intrat în picaj şi s-a prăbuşit în mare, potrivit unor elemente deja culese şi divulgate de către anchetatori.

Pe baza datelor provenind de la cutiile negre recuperate din epava avionului, anchetatorii au transmis un raport preliminar Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), obligatoriu la 30 de zile de la data accidentului.

Citeşte şi: UPDATE: Cutiile negre ale avionului AirAsia prăbuşit în Marea Java au fost găsite. Una dintre ele a fost recuperată

Alt anchetator a confirmat că pilotul a efectuat o urcare bruscă, după care avionul s-a oprit şi a intrat în picaj. În aproximativ 30 de secunde, avionul a urcat de la 32.000 de picioare altitudine (9.700 de metri) la 37.400 de picioare altitudine, după care s-a prăbuşit timp de trei minute, a adăugat acest anchetator.

Raportul preliminar nu a fost făcut public. Anchetatorii au anunţat că raportul final va fi încheiat în şapte-opt luni.

Doar 72 de cadavre au fost recuperate până în prezent. Căutări limitate continuau, în încercarea de a găsi alte cadavre, dar armata indoneziană a pus capăt operaţiunilor pe care le desfăşura, după ce a eşuat să recupereze fuzelajul, care zace pe fundul mării.

Printre cele 162 de persoane de la bordul avionului se afau 155 de indonezieni, copilotul francez, trei sud-coreeni, un britanic, şi câte un cetăţean din Singapore şi Malaysia.

Cele mai citite

VIDEO. Predoiu: “Ungaria continuă să susțină aderarea României la Schengen terestru”

În urma unei întâlniri de lucru cu omologul său de la Budapesta, Sandor Pinter, ministrul Afacerilor Interne din România, Cătălin Predoiu, a reiterat angajamentul...

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă