3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSpecialCopilul dispărut în stațiunea Geoagiu Băi a fost găsit după 12 ore...

Copilul dispărut în stațiunea Geoagiu Băi a fost găsit după 12 ore de căutări. Unde se afla băiatul

Copilul de doi ani și nouă luni dispărut, duminică, în timp ce era în vizită la bunica lui,  în staţiunea Geoagiu-Băi din judeţul Hunedoara, a fost găsit de polițiști și jandarmi după 12 ore de căutări, într-o pădure aflată la 2,5 kilometri de hotelul unde era cazată femeia, scrie Mediafax

Băiatul a fost găsit, în noaptea de duminică spre luni, într-o pădure flată la 2,5 kilometri de hotelul unde era cazată bunica sa, iar la căutări au participat zeci de jandarmi, polițiști și voluntari, fiind solicitat și un elicopter cu termoviziune, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, agent principal Laura Bradu. 

“Ne-au ajutat foarte mult imaginile suprinse de camerele montate pe o vilă care ne-au indicat direcția în care a fugit copilul. La aproximativ doi kilometri distanță de hotelul de unde a plecat copilul echipele de căutare au descoperit unul dintre papucii micuțului, iar după jumătate de kilometru l-au găsit pe copil întins pe jos. Copilul este teafăr și a fost încredințat părinților. La căutări au fost folosiți și trei câini antrenați special pentru căutarea persoanelor dispărute, dar și un câine care ia urme. De asemenea, un elicopter cu termoviziune a survolat zona pentru a descoperi copilul în pădure”, a spus Laura Bradu.

Citește și: Un copil de doi ani a DISPĂRUT în staţiunea Geoagiu-Băi, din Hunedoara

Băieţelul de doi ani şi nouă luni din judeţul Gorj, care era în vizită la bunica lui, aflată la tratament în staţiunea Geoagiu-Băi, a dispărut duminică după-amiază, el fiind văzut ultima oară în sala de mese a hotelului unde este cazată femeia.

Cele mai citite

Cluburile participante în noul format al Champions League vor primi și mai mulți bani. Anunțul UEFA

UEFA le-a transmis federaţiilor membre şi cluburilor modul detaliat în care vor fi repartizaţi banii în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, care se va...

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...
Ultima oră
Pe aceeași temă