10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialCorina Vințan, despre decizia în procesul Traian Băsescu versus Sorin Roșca Stănescu

Corina Vințan, despre decizia în procesul Traian Băsescu versus Sorin Roșca Stănescu

Fondatoarea Links Associated, Corina Vințan, acuzată de Sorin Roșca Stănescu că că ar fi împărțit, printr-un ONG, sume de bani primite de la Roşia Montană către politicieni, salută decizia instanței în procesul de calomnie pe care fostul șef de stat Traian Băsescu i l-a intentat lui Sorin Roșca Stănescu.

Citește și: Sorin Roșca Stănescu, obligat să îi plătească lui Băsescu daune morale de 100 de lei

”Links Associates, companie de Public Affairs şi Public Relations, salută decizia justiţiei în dosarul Traian Băsescu vs. Sorin Roşca Stănescu, în care acesta din urmă l-a acuzat pe preşedintele ţării că ar fi primit mită pentru susţinerea proiectului Roşia Montană”, se arată într-un comunicat de presă remis de Links Associated.

Sorin Roşca Stănescu a fost obligat de instanță să îi plătească lui Traian Băsescu o despăgubire morală de 100 de lei în procesul de calomnie pe care fostul șef de stat i l-a intentat, relatează Mediafax.

Fostul senator PNL spusese că Băsescu ar fi primit mită pentru susţinerea proiectului de la Roșia Montană.

Decizia Judecătoriei Sectorului 2 nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

"Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul Băsescu Traian în contradictoriu cu pârâtul Roşca-Stănescu Sorin Ştefan. Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 100 lei, cu titlu de despăgubiri civile simbolice pentru repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare", a stabilit, miercuri, Judecătoria Sectorului 2.

În prezent, Sorin Roșca Stănescu se află în penitenciar, unde execută pedeapsa de doi ani și patru luni de închisoare cu executare, primită în octombrie 2014, în dosarul cunoscut sub numele de "Rompetrol".

În noiembrie 2013, Traian Băsescu l-a dat în judecată pe Sorin Roşca Stănescu, după ce fostul senator PNL a spus despre fostul preşedinte că ar fi primit mită pentru susţinerea proiectului minier de la Roşia Montană.

 

 

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă