15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul președintele CNAS, Cristian Bușoi, interceptat în dosarul baronului PSD Duicu

Fostul președintele CNAS, Cristian Bușoi, interceptat în dosarul baronului PSD Duicu

Fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, a fost interceptat în dosarul lui Adrian Duicu, baronul PSD de Mehedinți, trimis în judecată de procurorii DNA.

Potrivit interceptărilor, Cristian Bușoi ar fi suplimentat bugetul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mehedinți cu o sumă mai mare chiar decât cea alocată Bucureștiului. Beneficiara  banilor a fost o clinică din Mehedinți deținută de familia lui DUICU.

 Bușoi și Duicu  s-ar fi întâlnit la sfârșitul anului 2013, în parcarea unui fast-food din București, iar la puțin timp  bugetul CJAS Mehedinți a fost suplimentat. 

Potrivit procurorilor DNA,  în ziua de 18-06-2013, la puțin timp după numirea lui Cristian Buşoi în funcţia de preşedinte al Casei naţionale de Asigurări de Sănătate, la ora 16:21:37, Duicu și Bușoi au purtat următoarea discuție telefonică:

Adrian Duicu: Da, CRISTI.

Cristi Bușoi: Ce faci, ADI?

Adrian Duicu: Uite, acasă. Numai ce-am ajuns.

Cristi Bușoi: Poa' să vină mătuşi-mea, STELA BULIGĂ, şefa asistentelor din Spitalu' Judeţean, cinci minute până la tine?

Adrian Duicu: Da. Mâine dimineaţă.

Cristi Bușoi: Mâine dimineaţă la ce oră?

Adrian Duicu: Dimineaţă la nouă, nouă jumate.

Cristi Bușoi: Nouă, nouă jumate.

Adrian Duicu: Ce s-a întâmplat?

Cristi Bușoi: Nimica. Nu… Vroia să te întrebe ceva. Atât.

Adrian Duicu: CARLA ce-a făcut?

Cristi Bușoi: CARLA, n-am văzut-o. A intrat în concediu.

Adrian Duicu: tiu. Vrea să plece.

Cristi Bușoi: Da. O să plece.

Adrian Duicu: -am spus eu să plece, să nu mai bâzâie pe-acia.

Cristi Bușoi: Da. Nu-i…

Adrian Duicu: I-am spus: Du-te CARLA, nu mai sta.

Cristi Bușoi: Mi-au dat un om din IAŞI. Adică, voi PSD-ul.

Adrian Duicu: Important e să-ţi fie credincioase şi să facă în aşa fel încât să fie ok.

Cristi Bușoi: Da. Dar cât timp sunt şi ele cu semnături, o să fie atente să fie…

Adrian Duicu: CRISTI, eu am făcut la Consiliul Judeţean un lucru… Pe fiecare hârtie care reprezintă… un lucru foarte serios, semnezi un contract mare, semnezi nu ştiu ce, eu i-am pus jos pe bandă… o bandă jos şi scrie acolo o chestie de asta, o să-ţi spun cum am scris eu: acest document este întocmit de cutare şi cutare şi-şi asumă întreaga responsabilitate din punct de vedere legal şi nu ştiu cum… Scrie patru fraze jos, pe ultima… las tot timpu' … Da' numai pe documente extrem de importante. Chiar dacă semnează el documentu'… că în fişa postului are responsabilitate să semneze documente sub tine, ştii? E! Faptu' că o pui pe ea să scrie un paragraf acolo… acest document este întocmit de LIDIA POPESCU şi cutare, cutare, responsabil cutare… îşi asumă întreaga răspundere cu privire la legalitatea şi … nu ştiu cum dracu'… a documentului.

Cristi Bușoi: Îhî. Îhî. Păi, îmi dai tu textu'.

Adrian Duicu: Da. Şi când scrii treaba asta, CRISTI, pe hârtie, îţi spun că o să vezi funcţionaru' cum are o altă responsabilitate şi altfel gândeşte.

Cristi Bușoi: Da. Nu te derogă pe tine de…

Adrian Duicu: Nu. Deci, tu… CRISTI, tu, în faţa oricărui organ, spui: Domne', eu mai mult de-atât nu pot să fac! Eu sunt un ordonator de credite, îs pus politic aicea, eu n-am capacitatea nici profesională şi nici intelectuală să stau, să pătrund documente, să citesc eu mii de hârtii.

Cristi Bușoi: Nu. Nu. Că de aia îs nişte oameni cu nişte responsabilităţi.

Adrian Duicu: Aşa. Da' tu… Da, domne'. Ce-am putut să fac, să-l responsabilizez mai mult, din punctu' meu de vedere, atât am putut să fac. Dacă a fost suficient, bine; dacă n-a fost suficient, asta e! Dar eu m-am gândit la un lucru în plus faţă de colegii anteriori care au fost. Şi-ţi spun că ţine treaba asta la orice organ de anchetă, dacă Doamne fereşte vreodată… Da, domne', au fost hârtii foarte importante, mi-am dat seama de importanţa lor, n-aveam niciodată cum să pătrund, să le învăţ sau să le înţeleg pe toate şi m-am gândit că-i foarte bine să-i responsabilizez cu încă o frază în plus sau două fraze în plus. Şi oriunde ţine treaba asta. Şi ei, atunci, când se vor duce, nu mai poa' vină, să spună: Domne', mi-a impus el să semnez şi asta-i viaţa! Ştii cum e cu preşedintele!

Cristi Bușoi: Nu. Nu. Nu.

Adrian Duicu: Păi, eşti dobitoacă! Tu ori mănânci căcat, ori eşti proastă! Păi, cum dracu'? Hai c-ai semnat, ai semnat da' uite mai scrii şi trei fraze sub asta! E exact ca un fel de declaraţie pe proprie răspundere. Ştii?

Cristi Bușoi: Ne-auzim. Te pup.

Adrian Duicu: Hai! Pa, pa.

Cristi Bușoi: Te pup, ADI.

De asemenea, în ziua de 03.11.2013, la ora 17:36:11,Adrian Duicu a luat legătura cu Bușoi, cei doi purtând următoarea discuţie:

BUŞOI CRISTI: Da, ADI?
DUICU IOAN-ADRIAN: Bună CRISTI. Pe unde eşti?
BUŞOI CRISTI: În BUCUREŞTI. Tu?
DUICU IOAN-ADRIAN: Am ajuns în BUCUREŞTI.
BUŞOI CRISTI: Da? Ne vedem?
DUICU IOAN-ADRIAN: Aha. Da. Unde vrei, acolo vin.
BUŞOI CRISTI: Pe unde eşti acuma?
DUICU IOAN-ADRIAN: Sunt chiar în centru, chiar lângă Piaţa Victoriei, aici.
BUŞOI CRISTI: Vii pe la mine?
DUICU IOAN-ADRIAN: Eşti acasă?
BUŞOI CRISTI: Ajung într-un sfert de oră.
DUICU IOAN-ADRIAN: Păi, vin şi ne vedem chiar în parcare jos, CRISTI. Te aştept chiar la intrare la tine, la barieră, acolo.
BUŞOI CRISTI: Bine. Nu vrei să urci puţin sau…?
DUICU IOAN-ADRIAN: Nu mai urc. Că mai trebuie să mă duc în altă parte, da' vreau să mă văd cu tine puţin.
BUŞOI CRISTI: Da. Da.
DUICU IOAN-ADRIAN: Tu prin ce parte vii, CRISTI? De unde vii?
BUŞOI CRISTI: Păi, dacă vrei, vin unde eşti tu şi vorbim. Unde eşti?
DUICU IOAN-ADRIAN: Păi şi… Eu sunt de la Calea Victoriei, am luat-o aicea… unde-i Mac Donalds-ul ăla, pe linia de tramvai, e strada închisă, unde se lucrează pe ea.
BUŞOI CRISTI: Aşa. Şi vrei să vin la Mac Donald's acolo?
DUICU IOAN-ADRIAN: Eu sunt chiar aici, la Mac Donald's, în faţă.
BUŞOI CRISTI: Da' durează un pic că …
DUICU IOAN-ADRIAN: Da, CRISTI. Te aştept aici.
BUŞOI CRISTI: Un sfert de oră.
DUICU IOAN-ADRIAN: Da, CRISTI. Te aştept aicea.
BUŞOI CRISTI: La Mac Donald's în faţă.
DUICU IOAN-ADRIAN: Deci, la Calea Victoriei, da? O iei către clădirea… către… nu ştiu cum dracu' îi zice, pe strada asta unde nu se circulă tramvaiele, unde se lucrează, care duce spre tine, mă, vine la IBIS, la gară.
BUŞOI CRISTI: Da. Da. Ştiu. Ştiu.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...
Ultima oră
Pe aceeași temă