23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare, în dosarul în care...

Cristian Popescu Piedone a fost pus sub acuzare, în dosarul în care este cercetat de conflict de interese

UPDATE 13.20: Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a precizat, joi, că a fost pus sub acuzare pentru conflict de interese, potrivit News.ro.

„Am fost pus sub urmărire de domnii procurori, pentru conflict de interese. Am dat o declaraţie şi urmează domnii procurori şi instanţa să se pronunţe la sfârşit”, a spus Cristian Popescu Piedone, la ieşirea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), unde a stat aproape trei ore.

——–

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone este audiat, joi dimineața, la Parchetul General, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, informează Agerpres.

La intrarea în sediul instituției, Piedone a susținut că firma fiului său nu a desfășurat afaceri cu statul. „Societatea băiatului meu nu a avut niciodată afaceri cu statul, nu a vândut și nu a încasat niciun leu de la stat”, a spus Cristian Popescu Piedone.

Întrebat în legătură cu acuzația privind contractul de închiriere al fiului său cu șapte bani pe metru pătrat, el a spus că este hotărârea Consiliului Local de închiriere a domeniului public.

 

În 14 septembrie, Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), în cazul fostului primar al Sectorului 4, suspectat de conflict de interese.

Într-un comunicat de presă remis redacției, ANI precizează că, în perioada 2013 — 2015, Piedone ar fi semnat, în calitate de primar, șase acorduri de funcționare și două autorizații de funcționare pentru „God Trust Enterprises” SRL, „Sport Team Kart” SRL și „Chocoland” SRL, ca urmare a cererilor formulate și semnate olograf de către copiii acestuia, asociați și administratori ai societăților comerciale.

Totodată, inspectorii ANI susțin că, începând cu anul 2013, SC Sport Team Kart SRL, societate administrată de către fiul persoanei evaluate, ar fi încheiat patru contracte cu Administrația Domeniului Public Sector 4, instituție subordonată Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafețe de 400 mp, însă, în urma măsurătorilor efectuate, a rezultat că aceasta ocupă suprafața de 2.234 mp.

În acest context, ANI a sesizat PÎCCJ pentru efectuarea de cercetări cu privire la săvârșirea de către Piedone a infracțiunii de conflict de interese.

 

 

 

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă