16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialCristian Popescu-Piedone nu mai poate ocupa o funcție publică timp de trei...

Cristian Popescu-Piedone nu mai poate ocupa o funcție publică timp de trei ani. Fostul primar al Sectorului 4 a încălcat regimul conflictului de interese

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a încălcat regimul conflictului de interese în materie administrativă, informează Agenția Națională de Integritate (ANI).

Potrivit ANI, în perioada 2013-2015, Cristian Popescu Piedone a semnat șase acorduri de funcționare și două autorizații de funcționare pentru God Trust Enterprises SRL, Sport Team Kart SRL și Chocoland SRL, societăți la care copiii săi dețin calitatea de asociat și funcția de administrator.

Totodată, la data de 14 septembrie 2016, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării cercetărilor.

Potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI), Piedone a încălcat dispozițiile art 70. al Legii 161/2003 potrivit căreia: „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”, art. 71 din Legea nr. 161/2003 potrivit căruia:„Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public” și art. 76 din Legea nr. 161/2003 potrivit căruia: „Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.

Astfel, timp de trei ani, el nu mai poate ocupa o funcție publică.

   

În 9 septembrie, procurorii Parchetului instanţei supreme l-au audiat şi l-au pus sub acuzare pe fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, pentru conflict de interese.

Tot atunci, la PICCJ au fost audiaţi şi copiii lui Cristian Popescu Piedone, Vlad şi Ana.

Dosarul de la PICCJ a fost deschis recent, după ce Agenţia Naţională de Integritate a reclamat că Popescu Piedone a fost în conflict de interese, întrucât atunci când a fost primar al Sectorului 4 a semnat şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii pentru trei firme în care asociaţi şi administrator sunt copiii acestuia, iar una dintre societăţi a avut patru contracte cu ADP Sector 4 pentru ocuparea unei suprafeţe de 400 de metri pătraţi, în realitate ocupând o suprafaţă de aproape şase ori mai mare.

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...
Ultima oră
Pe aceeași temă