Actualitate
 
Cseke: Nu e normal ca un copil să moară din cauza unei fracturi, vinovaţii să plătească
30 Mai 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
872 VIZUALIZARI | COMENTARII  4

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că nu este normal ca în 2010, într-o ţară civilizată, un copil să moară din cauza unei fracturi şi că vinovaţii trebuie să plătească, dacă se constată că s-au făcut greşeli, în special din lipsă de responsabilitate.

"Sunt indignat. (...) Nu cred că este normal ca, în anul 2010, într-o ţară civilizată, un copil sau tânăr să moară din cauza unei fracturi. După cazul din Oradea, când un tânăr în vârstă de 17 ani a decedat tot din cauza unei fracturi, acum este a doua situaţie cu care ne confruntăm în mai puţin de patru luni. (...) Nu aceasta este valoarea sistemului sanitar românesc. Avem personal medical bine pregătit, devotat şi responsabil, dar din cauza unor astfel de neglijenţe şi situaţii inexplicabile din punctul meu de vedere, credibilitatea sistemului sanitar are de suferit şi toate minunile medicale pe care adevăraţii profesionişti le săvârşesc sunt umbrite şi uitate", a spus ministrul, potrivit NewsIn.

Cseke a cerut reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Olt, dar şi celor ai Colegiului Medicilor din România, să analizeze de urgenţă cazul de la Slatina din punct de vedere al culpei medicale, după ce un copil de nouă ani, care a ajuns la Spitalul Judeţean Olt cu o mână fracturată, a murit la trei zile în urma unei infecţii generalizate.

Conducerea Spitalului Judeţean a început o anchetă internă, iar Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt face, la rândul său, verificări în acest caz, urmând să ia în calcul inclusiv rezultatele examenului medico-legal.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
3 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Recomandarea redactiei
4. in Romania mai sunt copii???? 11:45 | 31 Mai
adriana pusch
Tragicul eveniment, dureros perceput de catre parintii copilului, fara de justificare omorat intr-un spital romanesc vine sa faca inca odata dovada atitudinii lipsite de responsabilitate atat al gestionarilor fondurilor care ar fi trebuit sa ofere o minima garantie de asistenta medicala cat si (posibil) al unui personal medical lipsit de minima motivare al implinirii actului medical. Este ...
Recomandarea redactiei
3. Mostenirea comunismului 23:54 | 30 Mai
aurora
Precum scrie Felicia in randurile de mai sus, medicii tineri "zboara" peste hotare, ramanand in tara in primul rand "vechea generatie" depasita de realitati, mostenire a regimului comunist, iar cei tineri care incearca sa se afirme acasa, in Romania se lovesc de atitudinea conservatorista a acestei mosteniri comuniste care este foarte familiarizata cu sistemul de spagi si cu ...
Recomandarea redactiei
2. mmm 16:03 | 30 Mai
lili
Ba asta e valoarea sistemului medical romanesc si acele minuni medicale de care vorbiti nu sunt savarsite la noi chiar daca autori lor sunt si romani poate se intampla si la noi dar le poti numara pe degete dar palesc in fata incompetentei si batai de joc cu care este practicat actul medical la noi.Cum e posibil ca in 2010 un copil sa moara de o fractura la mana acesti medici nu au nici-o scuza ...
1. Vai de noi 16:02 | 30 Mai
Felicia
Pacat de copii, erau tineri si aveau toata viata innainte.
Niste incompetenti au curmat viata poate a unor viitori medici, sau profesori, sau cine stie ce ajungeau sa fie.
Sistemul sanitar romanesc e de toata jena, ma gandesc cu frica ca poate la un momendat e cazul sa apelez la ajutorului vreunui medic; nu stiu ce se va alege de mine.
Domnule Ministru ...
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
103
Presedintele trebuie demis, dupa cum a fost ales : dupa cei prezenti la vot si nu dupa cei inscrisi
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
Vila in Floreasca
6 camere
Zona: Floreasca
alerteromanialibera.ro
1.
2.
3.
Poti primi in fiecare zi toate articolele despre subiectele tale preferate pe e-mail
Nu esti utilizator inregistrat? Beneficiaza de inregistrare gratuita si ai acces la alertele romanialibera.ro
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI