12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCSM rediscută, marți, cererea de pensionare a judecătorului Mustaţă

CSM rediscută, marți, cererea de pensionare a judecătorului Mustaţă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discută, marți, cererea de pensionare formulată de judecătorul Stan Mustaţă – arestat într-un dosar de corupţie, relatează Mediafax.

Potrivit ordinii de zi publicată pe site-ul CSM, membrii Consiliului vor analiza, marţi, nota Direcţiei resurse umane cu privire la cererea înaintată de judecătorul suspendat Stan Mustaţă.

Citește și: Kovesi: Judecătorul Stan Mustaţă amâna la nesfârșit dosarul ICA

Plenul CSM analizează pentru a doua oară această cerere de pensionare, după ce în primă fază a stabilit că o astfel de solicitare poate fi discutată abia după soluţionarea definitivă a dosarului de corupţie în care este vizat judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti.

Membrii Consiliului pot dispune pensionarea magistratului, însă, până la clarificarea dosarului aflat în instanţă, el nu va primi o pensie specială de magistrat, ci o pensie de bază.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe va fi analizată şi cererea judecătoarei Elena Rovenţa, suspendată şi ea din magistratură ca urmare a arestării preventive într-un dosar de corupţie.

Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a fost trimis în judecată în 23 mai, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale. Alături de el a fost deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, pentru complicitate la luare de mită.

În acelaşi dosar mai sunt judecaţi Ion Boraciu, cel despre care judecătorul Stan Mustaţă spunea că îi este "prieten vechi", Florian Alexandru, un apropiat al clanului "Cămătarii" şi Ciprian Moraru. Prin intermediul primilor doi, Mustaţă ar fi cerut bani de la unii inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor pronunţări favorabile acestora. Cel de-al treilea bărbat a fost trimis în judecată pentru că ar fi dat bani pentru a obţine o sentinţă favorabilă.

Stan Mustaţă şi Mariana Curea sunt în arest preventiv din 30 aprilie. Judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti care a dispus arestarea preventivă a arătat, în motivare, că faptele de corupţie ale lui Mustaţă sunt "cu mult anterioare momentului în care a fost începută ancheta" şi că probele adunate de anchetatori dovedesc acuzaţiile aduse.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că la nivelul fostului Parchet Naţional Anticorupţie se ştia încă din 2005 că judecătorul Stan Mustaţă cerea între 5.000 şi 7.000 de euro de la persoane vizate în dosarele penale pe care le judeca, iar în 2008 o colegă a magistratului s-a plâns de atitudinea lui.

Conform aceloraşi surse, o contestaţie în anulare formulată de Mihai Stoica, o cerere de reducere a pedepsei şi una de eliberare din arest se numără printre dosarele în legătură cu care judecătorul Stan Mustaţă ar fi cerut mită de la inculpaţi şi condamnaţi, în schimbul unor soluţii favorabile acestora.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 8 mai, să îl suspende din magistratură pe Stan Mustaţă.

În 12 mai, Stan Mustaţă a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi admită pensionarea. CSM a amânat, în 29 mai, analizarea cererii lui Stan Mustaţă, până la soluţionarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat de fapte de corupţie.

Pe de altă parte, în 14 iulie, președintele Traian Băsescu a promulgat legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale magistraţilor condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....
Ultima oră
Pe aceeași temă