Adrian Păunescu, una dintre figurile cele mai repudiate în zilele Revoluţiei, a fost înmormântat ieri la Bellu, alături de Mihai Eminescu şi de Nichita Stănescu. Beneficiar al unei reabilitări fără precedent, el polarizează România: oamenii de pe stradă îl consideră erou, în timp ce intelectualii îi contestă valoarea umană şi literară.

Moartea lui Adrian Păunescu repune pe tapet o mai veche discuţie: Cum de renumele său a fost „albit" în aceşti 20 de ani de la Revoluţie, în ciuda colaborării dovedite cu regimul comunist în timp ce alţi scriitori ce au slujit la rândul lor puterii de atunci ca Dumitru Popescu „Dumnezeu", D.R.Popescu sau Eugen Barbu sunt în continuare repudiaţi?  Acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât imaginea lui Păunescu a suferit, de-a lungul timpului, multiple transformări. În primele zile ale Revoluţiei a fost puternic demonizat, fiind privit ca unul dintre cei mai perverşi exponenţi ai nomenclaturii comuniste. După cum mai multe imagini TV o arată, el a scăpat atunci ca prin urechile acului de la un linşaj public, fiind încolţit de mai mulţi revoluţionari la câţiva paşi de Piaţa Universităţii, lângă Ambasada Americii. Într-o „mea culpa" ce a făcut istorie, Păunescu şi-a pus în decembrie 1989 cenuşă în cap cu celebra expresie: „Sunt un porc. Sunt porcul dumneavoastră de Crăciun liber."

În 1996, a candidat fără succes la prezidenţale din partea Partidului Socialist al Muncii, semn că lumea nu-i uitase încă trecutul. Uşor-uşor, românii au început să-i tolereze prezenţa, apoi şi-au recăpătat încrederea în el pentru ca acum, la moartea sa, să fie ridicat la rangul de erou. Din „destinatar" principal al „Apelului către lichele" lansat în anii '90 de Gabriel Liiceanu şi din „beneficiar" al sulului de hârtie igienică  cu care Victor Rebengiuc îi invita pe vechii „cântăreţi" ai regimului comunist să se şteargă la gură, astăzi s-a ajuns să i se ridice chiar lui osanale. Când au avut dreptate românii în ceea ce-l priveşte pe Adrian Păunescu?  A fost un Goebbels al României sau erou naţional?

Cât de mare poet era versificatorul stadioanelor şi cât de eroică i-a fost viaţa am încercat să aflăm şi noi întrebând oameni de cultură şi simpli cetăţeni. „Mă uit şi eu la televizor şi mă crucesc. Toată nebunia asta mă pune pe gânduri", ne-a declarat regizorul Cristi Puiu. „Subiectul Păunescu necesită o analiză serioasă, nu trebuie expediat în câteva cuvinte. E drept că e nevoie să treacă puţin timp. Acum, la cald, nu putem judeca lucid. Dar, cu siguranţă, avem cu toţii nevoie de o privire retrospectivă justă. Dacă merita Adrian Păunescu funeralii naţionale? Să nu uităm că suntem poporul care l-a făcut Sfânt pe Ştefan cel Mare. Merita el asta? Pentru mine, Păunescu reprezintă în bună măsură Epoca de Aur şi aş spune că abia acum, prin moartea lui, s-a dus cu adevărat acea lume. Regimul comunist a căzut pentru mine în doi timpi: primul pas a fost moartea lui Ceauşescu şi acum, cu cea a lui Păunescu, putem zice cu adevărat adio acelor vremuri".

„Poeziile lui sunt pure declamaţii, dar în rest e un poet foarte slab"

Ce spun însă experţii despre valoarea poetului Adrian Păunescu? Pentru criticul literar Alexandru Matei, doar primele două volume de versuri sunt notabile, restul volumelor putând foarte bine să lipsească: „Primele două volume, «Ultrasentimente» şi «Mieii primi», au fost foarte bune, în contextul redescoperirii liricului după proletcultism. Dar atât, fiindcă nu mai e nimic interesant în ce a scris după 1970. Poeziile lui sunt pure declamaţii, în versificarea cărora a fost foarte abil, dar în rest un poet foarte slab". O comparaţie cu Bacovia sau Eminescu, crede criticul, ar fi hârtia de turnesol a valorii sale ca poet: „Nu poţi de pildă să ţi-l imaginezi pe Eminescu sau Bacovia declamând poezii de la tribuna unui stadion; un Eminescu pentru galerie e imposibil de conceput".

Dan Sociu: „N-ai să auzi vreun puşti de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu»"

Tânărul scriitor Dan Sociu nu vede nici moralitate, nici talent la Adrian Păunescu. „Ce mă plictiseşte cel mai mult la necroloagele astea e ca mulţi îi pun la îndoială moralitatea, dar insistă că «era un poet foarte talentat». Aş zice că nu, nici măcar un versificator spectaculos (doar patologic de prolific). Scria, în retorică şi ideologie, fix ca un poet minor de secol XIX - cu diferenţa că un Coşbuc, de exemplu, e infinit mai muzical şi mai subtil. Păunescu e monoton şi lălăit, marea lui şmecherie e că a folosit elemente de cotidian «modern» - suta de lei etc., ceea ce dădea impresia că rezonează cu suferinţele contemporane ale poporului." Ideea e că, în comparaţie cu Eminescu sau Bacovia, care sunt prizaţi şi de experţi (poeţi şi critici), şi de mase, „Păunescu are doar dimensiunea aprecierii de către marele public - şi aia o să se stingă. N-ai să auzi vreun puşti de acum înnebunit după «Sarut mâna mama mea, sărut mâna tatăl meu». Pe când pe Bacovia adolescenţii îl devorează, că e emo şi goth".