13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCum a fost primit la Doneţk acordul de pace semnat la Geneva

Cum a fost primit la Doneţk acordul de pace semnat la Geneva

Administraţia regională din Doneţk este controlată în continuare de forţele separatiste proruse. Potrivit unei relatări AFP, atmosfera în oraş este totuşi calmă, deşi separatiştii au respins acordul de la Geneva privind detensionarea situaţiei din ţară.

Aproximativ 50 de simpatizanţi proruşi erau reuniţi în jurul impozantei clădiri, ocupată de lideri ai "Republicii Doneţk" autoproclamate şi înconjurată de saci de nisip, pneuri şi mobile răsturnate folosite ca baricade, sub supravegherea unor bărbaţi cu cagule.

"Continuăm ca de obicei", a declarat unul dintre aceşti separatişti pentru AFP. "Un preot ortodox este cu noi în interior şi vom sărbători Paştele în această seară".

În jurul clădirii, locuitorii se plimbă sau aleargă ca de obicei, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În afară de câteva clădiri publice controlate de separatişti, oraşul funcţionează normal.

Spre surpriza generală, şefii diplomaţiei ucrainene, ruse, americane şi europene au semnat, joi, la Geneva un text care prevede în special dezarmarea grupărilor armate, eliberarea clădirilor publice ocupate şi o amnistie pentru insurgenţii care "nu se fac vinovaţi de crime".

Dar, baricadaţi în cartierul lor general de la administraţia regională din Doneţk, proruşii au respins sec acest plan.

Autorităţile proeuropene a căror plecare o cer, au întins vineri mâna rebelilor, promiţându-le o importantă descentralizare şi un statut protector pentru limba rusă, fără a reacţiona după ce proruşii au respins acest acord, scrie Mediafax.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă