14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCum încearcă Biserica Ortodoxă să îi recâştige pe tineri

Cum încearcă Biserica Ortodoxă să îi recâştige pe tineri

Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului a lansat o adevărată ofensivă culturală şi spirituală, prin care încearcă să recâştige inimile tinerilor. În această campanie sunt implicaţi intelectuali de frunte, reprezentanţi ai facultăţilor de teologie din România şi din alte ţări ortodoxe, precum Grecia.

Preoţii spun că în prezent, tinerii se confruntă cu o lipsă de modele şi că societatea este supusă unui adevărat proces de decreştinare. Tocmai de aceea, Biserica Ortodoxă din Arad a decis să pună accentul pe implicarea activă în societate. Primul pas este făcut în plin post al Paştelui şi constă în iniţiative de ordin cultural şi academic, susţinute şi asumate şi de autorităţile publice. Astfel, în cadrul proiectului-program „Hristos în cetate”, organizat de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad, într-un parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului, vor fi organizate de conferinţe care se adresează în special tinerilor. Vor conferenţia cunoscuţi profesori şi preoţi, care vor încerca să le arate tinerilor care este drumul spre credinţă.

Citeşte şi: Mitropolia Moldovlahiei, cum apare o biserică privată

Conferinţe pentru tineri

Prima conferinţă este susţinută de către cunoscutul profesor părintele Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, un adevărat misionar al Bisericii Ortodoxe, care a predicat în zone din Africa şi din America de Sud şi care acum va încerca să câştige sufletele tinerilor arădeni. El va susţine o conferinţă publică la Arad, în 14 martie. Titlul conferinţei este „Adolescenţa, Tinerii şi Biserica”. Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat, Arad, de la ora 18. Părintele Constantin Necula este autor a peste 50 de volume, între care „Îndumnezeierea maidanului”, care s-a plasat în topul celor mai vândute cărţi în România, şi a susţinut peste 300 de conferinţe, pe diverse teme şi în diverse spaţii culturale şi religioase, de la centrele universitare româneşti şi până la comunităţile creştine din Ghana sau Chile. ”Temele abordate sunt diverse, pornind de la preocuparea pentru copii, trecând prin locurile cele mai puţin bătătorite de pastoraţia comodă, convenţională, până la contaminarea cu accente scolastice, didacticiste, dintre cele mai riguros punctate ştiinţific şi teologic”, spun organizatorii conferinţei.

Spiritualitatea Muntelui Athos, explicată de un teolog grec

O altă conferinţă este „Euharistia, Viaţa duhovnicească şi Muntele Athos”, care va fi susţinută de către Hrisostom Stamoulis, decanul Facultăţii de Teologie din Tesalonic, Grecia. Evenimentul va avea loc în ziua de 25 martie, la Filarmonica de Stat din Arad, ora 18. Reputatul profesor, artist, scriitor şi compozitor Hrisostom Stamoulis este promotorul conceptului de dialog între Ortodoxie şi societate. ”Succesul didactic şi ştiinţific al profesorului Stamoulis se datorează faptului că promovează un tip de dialog original al Bisericii cu societatea, în cadrul căruia operele Sfinţilor Părinţi întâlnesc cele mai prestigioase capodopere ale culturii universale şi chiar domenii ale ştiinţei”, spun reprezentanţii Arhiepiscopiei arădene. Profesorul Stamoulis este absolvent al Conservatorului de Stat din Tesalonic şi compozitor al unor arii muzicale care îmbină melosul bizantin cu muzica grecească tradiţională. Este şi dirijor al coralei bisericeşti şi al orchestrei de tineri „Sfântul Ioan Hrisostom” din Tesalonic.

Citeşte şi: Primul Mare Sinod din ultimul mileniu

Aceste conferinţe sunt susţinute şi de autorităţile arădene. „Împreună cu Centrul Cultural Judeţean am iniţiat o serie de acţiuni, conferinţe, de apropiere a tinerilor faţă de Biserică. Am considerat că într-o societate în care tentaţiile sunt la tot pasul, este important să asigurăm copiilor noştri libertatea de a alege şi, deopotrivă, să le indicăm calea dreaptă! Biserica, alături de familie şi de şcoală, este elementul care contribuie la cristalizarea caracterului, iar datorita noastră este să facem totul pentru o educaţie adecvată. Părerea mea este că, apropiindu-i de Biserică, le dăm copiilor noştri o şansă suplimentară în viaţă!”, a declarat Nicolae Ioţcu. Consiliul Judeţean şi Centrul Cultural Judeţean mai organizează în acest an şi Festivalul Filocalia, pentru a promova valorile Bisericii Ortodoxe.

Cele mai citite

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă