14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialJudecător ICCJ: Există bănuiala întemeiată că Bogdan Olteanu a solicitat și primit...

Judecător ICCJ: Există bănuiala întemeiată că Bogdan Olteanu a solicitat și primit de la SOV un milion de euro

Judecătorul de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care l-a plasat pe viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu în arest la domiciliu, “constată, în baza probelor administrate în cauză până la acest moment procesual, că acestea susţin aprecierea existenţei unor motive verosimile care fundamentează bănuiala întemeiată că inculpatul Olteanu Bogdan  a săvârşit fapta de trafic de influență”.

De asemenea, judecătorul a apreciat, în motivarea deciziei sale, că Bogdan Olteanu “în perioada iulie – noiembrie 2008, a solicitat și primit de la Vântu Sorin Ovidiu un milion de euro în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii lui Liviu Mihaiu pe postul de guvernator al Deltei Dunării”.

Bogdan Olteanu a negat faptul că ar fi primit banii, dar a recunoscut faptul că s-a întâlnit cu Vîntu la reședința acestuia din Delta Dunării. Atât  Bogdan Olteanu, cât și DNA au contestat decizia  arestării la domiciliu. Bogdan Olteanu pentru că se consideră nevinovat, iar DNA pentru că arestul preventiv ar fi soluția corectă pentru bunul mers al anchetei. Contestațiile vor fi judecate la data de 11 august de o altă instanță de la Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Probele luate în considerare de judecătorul de drepturi și libertăți. Plimbarea celor 2.000.000 de euro mită

Pentru judecătorul de drepturi și libertăți de la ÎCCJ, prezintă “relevanţă sub aspect probator declaraţiile martorilor care au arătat modalitatea în care, din dispoziţia lui Vântu Sorin Ovidiu, s-a remis inculpatului Olteanu Bogdan suma de un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Transferul s-a realizat în două tranșe –  o plată de 1 milion euro în contul unei societăți (IT Media Productions Delaware),  iar o plată de 1 milion de euro în contul personal al martorului“.

La cererea lui  Sorin Ovidiu Vântu, denunțătorul Ionuț Adrian Eftime a retras un milion de euro, iar banii în numerar i-a predat lui Olteanu Bogdan la sediul central al Partidului Național Liberal.

“Martorul Eftime Ionuț a fost supus unei constatări tehnico-științifice de detectare a comportamentului simulat rezultând că este sincer, astfel încât declarația acestuia va fi avută în vedere cu prioritate la stabilirea situației de fapt. Declarația cuprinde numeroase detalii cu privire la împrejurările remiterii banilor, care se coroborează cu celelalte mijloace de probe administrate și confirmă concluzia raportului de constatare”.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a publicat miercuri motivarea privind plasarea fostului viceguvernator al Băncii Naționale Române (BNR) în arest la domiciliu, timp de 30 de zile. Deși judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază  că Bogdan Olteanu ar fi abuzat de funcția sa de președinte al Camerei Deputaților, nu a considerat necesar arestul preventiv pentru buna desfășurare a anchetei penale.

“Nu se impune luare faţă de acesta a măsurii arestării preventive celei mai severe, astfel cum a solicitat procurorul, plasarea sa în arest la domiciliu fiind o măsură necesară şi, totodată, suficientă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, proporţională cu acuzaţiile aduse, fiind aptă să asigure un just echilibru între restrângerea drepturilor inculpatului şi interesul statului în prezervarea siguranţei publice şi realizării instrucţiei penale” precizează judecătorul de la Înalta Curte în motivarea deciziei sale.

====

Bogdan Olteanu a demisionat, luni, din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru îşi folosi influenţa.

Luni, fostul viceguvernator a declarat că speră să obțină achitarea. 

„E un moment greu. E un moment trist şi o perioadă foarte tristă, sper să se termine cât mai repede. Doresc să obţin achitarea cât mai rapid pentru a reîncepe o viaţă normală. Până la acel moment voi face ceea ce onoarea şi respectul faţă de instituţia din care am făcut parte îmi cere. Voi transmite cât de rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale şi voi urma să îmi susţin cauza în justiţie”, a declarat el luni.

Citește și: EXCLUSIV. Misterele din declarațiile de avere ale viceguvernatorului BNR, acuzat de luare de mită

Potrivit DNA, în perioada iulie – noiembrie 2008, Bogdan Olteanu, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, ar fi solicitat și primit de la un om de afaceri (Sorin Ovidiu Vîntu) suma de un milion de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane (a lui Liviu Mihaiu) pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

Banii ar fi fost remiși de către omul de afaceri printr-un intermediar (Ionuț Adrian Eftimie – denunțător), la sediul unui partid politic.Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă (Liviu Mihaiu) ar fi fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Printre primele măsuri luate de Liviu Mihaiu din funcția de guvernator a fost avizarea înființării de către societatea PSV Company (fostă Petromservice)  a unor benzinării plutitoare pe Dunăre. Compania era deținută de S.O.Vîntu.

Citește și: Contestații la arestare în dosarul lui Bogdan Olteanu în care e acuzat că ar fi luat un milion de euro de la S.O.Vîntu

 

În curs de actualizare 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Pe timp de război, cresc acțiunile firmelor producătoare de armament

Acțiunile unor mari companii care produc echipamente militare au crescut semnificativ, în contextul războiului din Ucraina și, mai nou, al războiului din Orientul Mijlociu,...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...
Ultima oră
Pe aceeași temă