17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSportCum vor fi eșalonate legile siguranței naționale

Cum vor fi eșalonate legile siguranței naționale

Trei legi prioritare vor fi aprobate în actuala sesiune parlamentară – este concluzia consultărilor pe care președintele Klaus Iohannis le-a avut marți și ieri cu partidele parlamentare. Restul actelor normative ar urma să fie actualizate până în 2017.

Legea privind comba­terea terorismului, legea cartelelor prepay şi legea securităţii cibernetice vor fi finalizate de Guvern şi trimise Parlamentului în luna mai, a anunțat ieri președintele Klaus Iohannis, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare pe tema legislației în domeniu. El a adăugat că pachetul legislativ ar urma să fie aprobat în această sesiune parlamentară.

Șeful statului a explicat că a avut o discuție și cu premierul pe această temă. „Prim-ministrul m-a asigurat că aceste trei legi vor parcurge întreaga procedură guvernamentală şi de consultare publică, în aşa fel încât la sfârşitul lunii mai ele vor putea fi trimise în Parlament ca iniţiative legislative. Din discuţiile cu partidele am ajuns la concluzia că este fe­zabil să se încerce finalizarea acestor legi încă în această sesiune parlamentară. Guvernul trimite legile la sfârşitul lunii mai şi în cursul lunii iunie, dacă toată lumea colaborează, ele pot fi trecute prin ambele Camere ale Parlamentului. Aceste lucruri au fost acceptate de toată lumea”, a precizat preşedintele.

Klaus Iohannis a susținut că nu ar fi discutat cu liderii partidelor detalii de conținut, susținând că acest lucru va fi făcut de specialiști, ci doar despre calendar şi despre elaborarea unui nou pachet de legi după cele trei la care lucrează Guvernul. „Avem, pe de o parte, primul pachet, care va fi elaborat destul de repede și încă în acest an vom avea legile finalizate, dând astfel instituțiilor cadrul în care au posibilitatea să acționeze foarte ferm și prompt, iar al doilea pachet, care va fi lucrat începând din acest an, va permite modernizarea întregii legislații”, a precizat şeful statului.

Acesta a mai menționat că a propus partidelor înfiinţarea unei comisii parlamentare care să elaboreze un al doilea pachet de legi privind securitatea, având în vedere că legislaţia este depăşită şi este nevoie de modernizarea ei. Justificarea președintelui: în contextul atentatelor teroriste, este nevoie de o actualizare a legilor, astfel încât statul să poată preveni astfel de „incidente” şi să asigure siguranţa cetăţeanului.

Este vorba de ansamblul legilor privind securitatea, nu doar cele legate de servicii secrete şi combaterea terorismului, ci şi legile care se referă la organizarea armatei, la punerea în practică a Strategiei Naționale de Apărare a Țării. „Toate aceste legi trebuie actualizate. Alte legi trebuie create, fiindcă sunt domenii care nu sunt deloc reglementate”, a explicat preşedintele.

„Pentru acest al doilea pachet am propus grupurilor parlamentare înființarea unei comisii speciale la Parlament care, împreună cu specialiștii din Guvern, instituțiile vizate, să elaboreze aceste proiecte de legi. Aceste proiecte să fie pregătite, în așa fel încât, în cursul anului 2017, majoritatea acestor legi să poată fi actualizate. Acest demers are câteva avantaje certe, care au fost înțelese și acceptate de toată lumea. În această comisie specială, partidele vor trimite oameni care se pricep la aceste legi, care se pricep să discute domeniul securității naționale. Acești oameni, cu siguranță, vor fi printre aceia care, cu mare probabilitate, se vor găsi pe listele viitorului Parlament”, a declarat şeful statului.   

Mesaj

Control eficient al Parlamentului

În context, șeful statului spune că își dorește un control parlamentar mai eficient nu numai asupra serviciilor secrete, ci și asupra celorlalte instituții aflate în subordinea Legislativului. „Un Parlament puternic este acela care elaborează legi clare, care pot fi aplicate cu mare succes și foarte bine și, în același timp, un parlament puternic este un Parlament care exercită efectiv și eficient controlul parlamentar, nu numai pentru servicii secrete, ci și pentru celelalte instituții care se află sub control parlamentar. Am speranța – și discuțiile din ultimele zile mi-au dat speranță – că viitorul Parlament va face exact acest lucru“, a conchis Iohannis.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

VIDEO. Meryl Streep a primit Palme d’Or onorific, premiul ce subliniază “locul ei de neşters în istoria cinematografiei”

Meryl Streep, una dintre cele mai remarcabile actrițe din industria cinematografică de la Hollywood, laureată cu trei premii Oscar, a fost onorată marți seară...

Simona Halep nu va merge la Roland Garros

Simona Halep „a fost uitată” de Occident. Cât timp o va mai urmări ghinionul? Ce a putut scrie presa internațională despre ea după ce...

Impactul Plafonării Prețurilor asupra Ratei Inflației: Analiza Politicilor PSD

Introducere la Contextul Economic Actual Banca Națională a României (BNR) a publicat recent un raport care arată că măsurile de plafonare a prețurilor inițiate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă