10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialCursuri ilegale de avocați. Poliția a început o anchetă și face percheziții

Cursuri ilegale de avocați. Poliția a început o anchetă și face percheziții

Peste 50 de poliţişti bucureşteni pun în aplicare, miercuri, patru mandate de percheziţie la persoane care pretindeau că fac parte din Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR), informează Poliția Capitalei.

Suspecții organizau cursuri de avocatură, contra cost, despre care pretindeau că care ar fi oferit persoanelor vătămate dreptul să profeseze ca avocat, atât în România, cât şi în alte ţări europene. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat la suma de 40.000 de euro. 

Percheziţiile, efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sunt efectuate în judeţele Olt şi Vâlcea. Cinci mandate de aducere sunt puse în executare într-un dosar de înşelăciune, informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Potrivit unor surse judiciare, persoanele suspectate, doi italieni şi o româncă, percepeau o taxă de 1.500 euro pentru cursul respectiv şi au reuşit să înşele 27 de persoane, cetăţeni italieni. 

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2014 – 2015, bănuiţii, pretinzând că au calitatea de reprezentanţi al unui barou de avocatură, au indus în eroare mai multe persoane, oferindu-le în schimbul unor sume de bani posibilitatea absolvirii unui curs ce le-ar permite ulterior să profeseze ca avocat, atât în Romania, cât şi în alte ţări europene", arată comunicatul citat.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. 

Persoanele vizate urmează să fie aduse la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigaţii Criminale.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...
Ultima oră
Pe aceeași temă