13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialDouă cutremure în Vrancea

Două cutremure în Vrancea

Două cutremure s-au produs, luni noapte, în regiunea seismică Vrancea. 

Un cutremur de 3,8 grade pe scara Richter s-a înregistrat la ora 01.53, în Vrancea, la adâncimea de 40 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului(INFP), conform Mediafax

O replică a cutremurului a avut loc, trei ore mai târziu, cu magnitudinea de 2,2 grade pe scara Richter, la o adâncime de 33 de kilometri, tot în judeţul Vrancea.

În zona seismică Vrancea s-au produs, în ianuarie, mai multe cutremure, cu magnitudini între 3,2 şi 4,3 grade pe scara Richter, cel mai puternic dintre acestea, cu epicentrul în judeţul Buzău, fiind înregistrat în 4 ianuarie.

În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.

Tot în Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă