13.2 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Dan Adamescu a fost reținut de DNA

UPDATE. Dan Adamescu a fost reținut de DNA

UPDATE. Omul de afaceri Dan Adamescu a fost reținut, joi, de procurorii DNA. Mandarul expiră vineri, la ora 13.30, anunță Direcția Națională Anticorupție într-un comunicat de presă. 

Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat Curții de Apel București pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pe 30 de zile.

”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai arată DNA.

Omul de afaceri Dan Adamescu a fost adus, joi, cu o dubă la DNA, fiind escortat de trupele speciale, după ce pe numele său a fost emis un mandat de aducere, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, informează MediafaxDan Adamescu nu a făcut nicio declaraţie la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Surse judiciare citate de Mediafax au declarat că Dan Adamescu a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru că a încălcat obligaţiile stabilite în cadrul măsurii controlului judiciar.

Omul de afaceri Dan Grigore Adamescu este urmărit penal pentru două infracţiuni de dare de mită. Adamescu a fost în 22 mai la DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă calitatea procesuală de suspect şi acuzaţiile. În aceeaşi zi, procurorii au făcut percheziţii la locuinţa lui Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă.

Potrivit procurorilor, Dan Adamescu ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună în dosare de insolvenţă soluţii favorabile unor firme la care omul de afaceri este acţionar.

"În cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Ioan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Ioan", au arătat procurorii în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale.

Dan Adamescu deţine, printre altele, compania Astra Asigurări, Unirea Shopping Center şi clubul de fotbal din Liga I Oţelul Galaţi.

Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, sunt arestaţi preventiv.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.

Magistraţii ar fi cerut bani sau bunuri pentru a îndeplini sau a nu îndeplini ori a întârzia un act privitor la îndatoririle de serviciu în legătură cu contestaţiile la tabelul preliminar al creanţelor, pentru a decide privind modalităţile de înscriere la masa credală cu privire la creanţele creditorilor chirografari, pentru a desemna preferenţial administratori judiciari, pentru a atribui preferenţial dosare de insolvenţă sau pentru a-şi exercita influenţa pe lângă judecători de la diverse instanţe din Bucureşti şi din ţară, folosind informaţii deţinute prin prisma atribuţiilor de judecător, au arătat procurorii în referatul cu propunerea de arestare.

Cele mai citite

ING Bank România are un nou director de Marketing, Comunicare și Brand Experience

ING Bank România a anunțat astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă, numirea Dianei Mihai în funcția de director de Marketing, Comunicare și Brand...

Deciziile adoptate de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat o serie de măsuri privind funcționarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi...

Trump nu a putut ajunge la sărbătoarea lui Putin, pentru că vremea a fost cam Stormy

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Omul care a anunțat că poate pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, Donald Trump, regretă că nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă