13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDan Condrea, patronul Hexi Pharma, condus pe ultimul drum. Un personaj cheie,...

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, condus pe ultimul drum. Un personaj cheie, absent de la înmormântare

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, a fost înmormântat, miercuri, la cimitirul "Sfânta Vineri" din Bucureşti, fiind oficiată şi o slujbă la care au participat peste 80 de oameni.

Slujba de înmormântare, oficiată de mai mulţi preoţi, a avut loc la biserica din cimitirul "Sfânta Vineri", din Capitală. Printre cei prezenţi la înmormântare s-au aflat rude, angajaţi ai Hexi Pharma şi prieteni ai lui Dan Condrea. La slujbă au venit şi cei doi copii ai acestuia, dar nu şi fosta sa soţie. În jurul orei 15.00 sicriul cu trupul lui Dan Condrea a fost coborât în cavoul pe care familia îl are la Sfânta Vineri.

Omul de afaceri a murit duminică seară după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un copac, pe drumul ce leagă localităţile Buftea de Corbeanca, aminteşte Mediafax.

Parchetul General a deschis un dosar de ucidere din culpă şi face cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul. Anchetatorii nu exclud varianta că Dan Condrea s-ar fi sinucis. Potrivit unui comunicat emis marţi de parchet "moartea victimei a fost violentă, iar leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin loviri de corpuri şi planuri dure, cât şi prin strivire de componentele unui autovehicul, ca urmare a unui impact cu un obstacol (politraumatism rutier) şi sunt în legătură de cauzalitate directă necondiţionată cu decesul".

"Victima a fost recunoscută fără echivoc de către concubina sa, inclusiv după semne particulare", mai preciza Parchetul General. Surse judiciare susţin că, marţi, au fost făcute percheziţii de la locuinţa omului de afaceri şi au fost ridicate probe biologice pentru efectuarea testelor ADN.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă