17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialNou mesaj al lui Dan Voiculescu, pe blog

Nou mesaj al lui Dan Voiculescu, pe blog

Omul de afaceri Dan Voiculescu a scris, sâmbătă, pe blogul personal, că instanţa a constat că declaraţia prezentată de postul de televiziune România Tv, în aprilie 2013, nu îi aparţine acestuia.

"Una dintre minciunile care mi-au fost în timp atribuite a fost demontată în instanţă. Tribunalul Bucureşti a decis ca declaraţia nu-mi aparţine, dar şi că fapta a fost ilicită.", a scris Voiculescu, pe blogul personal.

Astfel, instanţa a constatat că declaraţia prezentată, în aprilie 2013, de postul de televiziune România Tv, nu îi aparţine omului de afaceri.

“Constată caracterul ilicit al faptelor imputate pârâtei, care a susţinut că reclamantul ar fi afirmat „Dacă nu te lupţi să păstrezi Ministerul Justiţiei, îmi va fi imposibil să-mi conving oamenii să te susţină. Este foarte posibil că vei pierde mult din susţinerea mediatică a Trustului Intact chiar dacă pentru noi nu vei fi un adversar şi nu cred ca iţi foloseşte o asemenea perspectivă dacă mai vrei să ajungi preşedinte al României. Cedarea asta îţi va provoca probleme mari şi în partid – i-ar fi spus domnul Voiculescu domnului Crin Antonescu – iar noi, chiar dacă nu îţi susţinem adversarii, şi ştii că am interzis prezenţa la Antenă a contestatorilor tăi, nu vom putea să nu mediatizăm pe post anumite tulburări din PNL”, „Practic este un şantaj cu susţinerea mediatică a Trustului Intact” şi „Cum l-a şantajat Voiculescu pe Crin”, în cadrul emisiunii Ediţie specială difuzată pe postul de televiziune România TV, în data de 2.04.2013”, se arată în motivarea instanţei, publicată pe blogul lui Voiculescu.

În aceste condiţii, omul de afaceri susţine că postul de televiziune ar trebui să îşi asume public eroare făcută.

 

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă