14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDan Voiculescu rămâne în închisoare. Magistrații i-au respins cererea de eliberare condiționată

Dan Voiculescu rămâne în închisoare. Magistrații i-au respins cererea de eliberare condiționată

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, marți, cererea de eliberare condiţionată depusă de omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare, în dosarul privatizării a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

 

Omul de afaceri mai poate face o nouă cerere în mai.

 În 13 decembrie, Judecătoria Sectorului 5 a respins solicitarea lui Dan Voiculescu şi a decis ca el să mai poată depune o nouă cerere în septembrie 2017. Decizia instanţei a fost contestată la Tribunalul Bucureşti.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au arătat, în motivarea respingerii cererii de liberare condiţionată a lui Dan Voiculescu, că el a profitat de carenţele legislative pentru a obţine cât mai uşor zile libere şi au dat ca exemplu că a câştigat 60 de zile pentru două studii la care a lucrat patru ore.

„Lucrările realizate de către petent în perioada detenţiei nu sunt de natură a dovedi că acesta s-a îndreptat şi poate executa restul pedepsei în stare de libertate. În realitate, petentul nu a făcut decât să profite de carenţele legislaţiei din domeniu pentru a putea obţine cât mai uşor zile câştig, urmând astfel a fi liberat mai repede. Printre aceste lacune ale legislaţiei, pe care petentul le-a exploatat cu nonşalanţă, se numără lipsa unei modalităţi concrete de control a activităţii pe care persoanele condamnate le desfăşoară în timpul programului de lucru, lipsa unei verificări efective a conţinutului lucrării, acordarea aceluiaşi număr de zile câştig indiferent de tipul de lucrare realizată (judecătorul cauzei reaminteşte că petentul a obţinut 60 de zile câştig pentru două studii la care a lucrat, potrivit tabelului de pontaj, în total patru ore), lipsa unor criterii legale care să permită comisiei de liberare condiţionată să verifice modalitatea de întocmire a lucrării şi să refuze acordarea zilelor câştig”, se arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 5.

Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, trebuie să execute cel puţin o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare, primită în dosarul privatizării ICA, pentru a putea fi propus pentru liberare condiţionată, până în prezent acesta executând doi ani şi patru luni.

Avocatul lui Dan Voiculescu a înregistrat cererea în 28 noiembrie, la Judecătoria Sectorului 5, iar instanţa a stabilit iniţial termenul de judecată pentru 17 ianuarie. Voiculescu a solicitat instanţei să stabilească un termen mai scurt de judecată, cererea fiind admisă de Judecătoria Sectorului 5, care a decis ca cererea ca solicitarea să fie analizată în 13 decembrie.

În 25 noiembrie, cererea lui Dan Voiculescu a fost analizată şi de Comisia Penitenciarului Rahova, unde acesta execută pedeapsa. Membrii Comisiei de la Penitenciarul Rahova au analizat cât a executat efectiv din pedeapsă Dan Voiculescu, dacă are zile câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei, dar şi comportamentul acestuia.

În fracţia de pedeapsă intră atât perioada executată efectiv de Dan Voiculescu de la încarcerarea sa, în 8 august 2014, cât şi zilele câştigate pentru că a prestat activităţi în timpul detenţiei.

În urma analizării cererii, membrii Comisiei au stabilit că Dan Voiculescu nu are în prezent executată o treime din pedeapsa de zece ani de închisoare, potrivit unor surse din sistemul penitenciar.

În dosarul „ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.

Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsă.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă