25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialDaniel Constantin explică rațiunile partidului nou înființat

Daniel Constantin explică rațiunile partidului nou înființat

Deputatul Daniel Constantin declară, într-un interviu acordat Agerpres, că noua sa formațiune, Pro România, este un proiect născut din emoție, un partid de centru, cu "accente patriotice", care susține Guvernul Grindeanu.

Constantin spune că este un proiect de viitor care, în acest moment, "deranjează", având în vedere că au apărut "atâtea supoziții" în legătură cu el. Luni va fi lansat acest proiect, iar, apoi, vor putea fi puse siglele partidului în aproape toate județele, anunță Constantin, fost vicepremier și fost copreședinte ALDE.

Daniel Constantin îl critică în interviu pe președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spunând că speră ca, la un moment dat, acesta "să intre în istoria politicii românești" și avertizează că acesta "va sacrifica ALDE pentru obiectivul de a candida la viitoarele alegeri prezidențiale".

El vorbește în interviu și despre Victor Ponta, menționând că s-a consultat cu acesta în mai multe ocazii. Potrivit lui Constantin, Ponta "are o experiență extraordinară și încearcă să ajute", împărtășind din această experiență în domeniul politic și nu numai.

 

Cele mai citite

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activitãților ilicite, inaugurat în biroul de frontierã Galați-Giurgiulești

Ministerul Finanțelor și Autoritatea Vamală Română (AVR) au inaugurat, la Biroul Vamal Galați-Giurgiulești, primul dintre cele 26 de scanere menite să reducă, în punctele vamale, atât...

93.000 de companii au beneficiat de finanţare prin intermediul programului IMM Invest

Un număr de 93.000 de companii au beneficiat, până în prezent, de finanţare prin intermediul programului IMM Invest, începând cu 1 iunie 2020, a...

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă