6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialDaniel Fenechiu: Autodenunțul lui Sebastian Ghiță duce spre un grup infracțional organizat

Daniel Fenechiu: Autodenunțul lui Sebastian Ghiță duce spre un grup infracțional organizat

Deputatul Daniel Fenechiu consideră că autodenunțul lui Sebastian Ghiță, aparent îndreptat contra șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, poate duce spre deconspirarea unui grup infracțional organizat.

“Dl Ghiță ne-a spus că s-a autodenunțat ca participant la o acțiune de falsificare a unui raport tehnic care a servit la analiza de plagiat a lucrării de doctorat a doamnei Laura Codruța Kovesi. Ne-a mai spus că nu a existat o ședință de dezbateri – deși s-au făcut acte în acest sens- și că domnia sa a obținut personal una din semnăturile necesare… Mobilul demersului: să fie bine… Dacă interpretăm în cheie penală cele zise de Dl Ghiță putem trage următoarele concluzii: avem de a face cu un grup infracțional- asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, reglementarea Codului Penal în vigoare în 2012. Din grup fac parte toți participanții: autorii infracțiunilor, complicii, instigatorii”, scrie, pe Facebook, Daniel Fenechiu.

Potrivit acestuia, principalele fapte de care sunt vinovați membrii grupului sunt “fals în înscrisuri oficiale” și “uz de fals”.

Deputatul avocat Fenechiu face și o trecere în revistă a numelor persoanelor posibil implicate în această rețea.

“Despre puzzle-ul participanților, Dl Băsescu ne-a indicat doi: Dl Florian Coldea și Dl Mihnea Costoiu..Dl Ghiță – primul care a recunoscut că face parte din puzzle, a adăugat-o astăzi pe Dna Kovesi..Unii îl adaugă pe Traian Băsescu..Alții pe Victor Ponta”, explică Daniel Fenechiu.

Iar dintre toți cei despre care se demonstrează că sunt implicați, “denunțătorul / autodenunțătorul scapă de răspunderea penală…”, subliniază Daniel Fenechiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă