21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialDe ce cere DNA arestarea lui Mircea Băsescu: Faptele lui afectează încrederea...

De ce cere DNA arestarea lui Mircea Băsescu: Faptele lui afectează încrederea în justiţie

Procurorii DNA susțin că faptele de care sunt acuzaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână afectează încrederea în întreg sistemul de justiţie şi au un grad de pericol deosebit, având în vedere că aceştia au luat o sumă mare de bani ca să intervină pentru o persoană judecată pentru tentativă la omor, potrivit Mediafax.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care cer vineri Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă.

Procurorii arată, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că faptele de care sunt acuzaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au afectat încrederea în sistemul de justiţie.

"Trebuie subliniat că, prin modul în care inculpații au conceput săvârșirea faptelor, au afectat în mod grav relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu în ceea ce privește instituțiile din întregul sistem judiciar, de pe toate palierele: Ministerul Public, tribunal, curte de apel, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru aceasta din urmă pe mai multe planuri (recursul, cererea de strămutare, conform procedurii în vigoare la data faptelor), iar faptele care fac obiectul acestui dosar au aptitudinea de a afecta încrederea în întreg sistemul de justiție", au scris procurorii în referatul trimis instanţei.

Anchetatorii arată, în documentul citat, că faptele săvârșite de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, dincolo de "gravitatea inerentă unei infracțiuni de corupție, au un grad de pericol deosebit".

Acest grad de pericol este "dat de cuantumul semnificativ al sumei de bani remise de denunțător și primite de cei doi inculpați și de scopul urmărit de inculpați, respectiv punerea în libertate sau condamnarea la o pedeapsă ridicol de mică a unei persoane judecate pentru tentativă la omor și cercetată în numeroase alte dosare penale care au ca obiect infracțiuni grave și foarte grave", au precizat anchetatorii.

Procurorii vorbesc, în referat, şi despre "perseverența inculpatului Băsescu Mircea", care, luând în calcul posibilitatea de a nu putea obține rezultatul dorit la o instanță care încă nu s-a pronunțat, era hotărât să obțină o soluție favorabilă la instanța superioară în grad.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână a fost aduşi, vineri, la Tribunalul Bucureşti, pentru judecarea cererii procurorilor DNA de arestare preventivă.

Mircea Băsescu a fost reţinut joi pentru trafic de influenţă, iar Marian Adrian Căpăţână pentru complicitate la această infracţiune.

Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

"La începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, denunțătorul i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a dat alţi 350.000 de euro lui Marian Căpăţână, în același scop.

Florin Anghel i-ar fi dat cei 600.000 de euro lui Marian Căpăţână din 20 februarie 2011, data la care Bercea Mondial a fost arestat, şi 22 februarie 2012, data la care a fost condamnat de instanţa de fond, Tribunalul Olt, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat.

Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător intermediarului, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate", se mai arată în ordonanţa de reţinere.

Marian Căpăţână este acuzat că din cei 600.000 de euro pe care i-ar fi primit de la fiul lui Bercea Mondial, şi-a însuşit 350.000 de euro, pentru că "a mijlocit remiterea banilor".

La DNA au mai fost audiaţi joi Bercea Mondial şi soţia acestuia, Fănica Anghel, aceştia fiind aduşi din Penitenciarul Colibaşi şi, respectiv, Penitenciarul Craiova, unde execută pedepsele primite în dosarul privind tentativa de omor.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care Anghel este acuzat de şantaj.

Florin Anghel a fost audiat marţi şi miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind "foarte compromiţătoare".

Fiul şi ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel şi Marius Constantin, cercetaţi de DNA Constanţa într-un dosar de şantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea unor informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, au anunţat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio şi video în legătură cu acest caz. Dosarul de şantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanţa.

Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare şi că şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.

Mircea Băsescu spunea joi că a vorbit cu fratele lui, preşedintele Traian Băsescu, de când a început acest scandal şi acesta este foarte supărat, precizând că el nu a luat niciun ban de la familia lui Bercea Mondial şi că nu a încercat să intervină pentru eliberarea acestuia.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu a avut niciodată vreo discuţie cu fratele său, Mircea Băsescu, privind sprijinirea lui Sandu Anghel în procesele pe care acesta le are.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat definitiv la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, iat fiul acestuia, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune.

Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...
Ultima oră
Pe aceeași temă