20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDe ce pierde vânătoarea lui Țiriac un invitat de seamă

De ce pierde vânătoarea lui Țiriac un invitat de seamă

Edilul orașului Monaco, Georges Marsan, a ales să nu participe la evenimentul organizat la Balc de omul de afaceri Ion Țiriac anul acesta, sugerând că nu respectă rigorile unei vânători propriu-zise.

<<Domnul primar a luat cunoștință de scrisoarea dumneavoastră și m-a delegat să vă informez că nu va mai participa la “vânătoarea” de la Balc>>”. Aceste cuvinte, precum și ghilimelele între care este pus cuvântul “vânătoarea”, aparțin consilierei Martine Alprendi, de la Primăria Monaco, capitala principatului Monaco. Alprendi a răspuns astfel unei scrisori adresate de organizația de protecție a animalelor Vier Pfoten, care îi cerea edilului din Monaco să nu participe la ceea ce ei numesc “măcelul” de la Balc. 

Alprendi a confirmat pentru România liberă neparticiparea edilului-șef al Monaco, Georges Marsan, la ediția de anul acesta a vânătorii de la Balc: “Vă putem spune că domnul primar nu va mai participa la evenimentul de la Balc. Nu vă putem spune mai multe pentru că acest aspect nu privește activitatea primăriei sau cea a funcției de primar,” ne-a transmis Martine Alprendi.

Evenimentul organizat anual la Balc, județul Bihor, de omul de afaceri Ion Țiriac, pierde astfel un oaspete de vază, numele lui Georges Marsan aflându-se anul trecut pe lista de invitați. Vânătoarea de la Balc a devenit faimoasă tocmai prin prisma prezenței, de-a lungul anilor, a unor presonalități precum: prinţul Dimitrie Sturdza, Wolfgang Porsche – proprietarul companiei germane producătoare de autoturisme de lux, Frantz Rauch – producător de sucuri naturale din Europa, Klaus Mangold – fostu preşedinte al grupului Daimler-Chrysler, Siegfried Wolf – om de afaceri în prezent în board-ul Strabag, dar și politicianul austriac Rudolf Streicher și fostul membru în Consiliul Europei, Inigo Herrera.

Victimele de la Balc: 3000 de mistreți

Pradă acestor nume celebre le-au căzut, în total, din 2005 și până astăzi, peste 3000 de mistreți, precum și căpriori, cerbi și mufloni. Prima vânătoare de la Balc a avut loc în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, dintre care 23 de către fostul premier Adrian Năstase.

Anul acesta, vânătoarea a avut în loc la sfârșitul săptămânii trecute, pe 20 și 21 decembrie, deși edițiile anterioare s-au desfășurat în luna ianuarie. Această schimbare a datei s-ar putea explica prin faptul că în 2015 expiră contracul de concesiune pe care omul de afaceri îl are pentru domeniul cinegetic, potrivit agenției Mediafax.

Evenimentul de la Balc a atras critici din partea organizațiilor de protecție a animalelor, care reproșează fostului tenisman condițiile în care sunt uciși mistreții. Astfel, reprezentanții ONG-urilor spun că un astfel de eveniment nu poate fi numit vânătoare, pentru că domeniul este îngrădit.

“Vier Pfoten consideră drept imorală închiderea animalelor într-un țarc și executarea lor în numele distracției și socializării. Pentru oamenii de onoare, agrementul, sportul și întâlnirile de afaceri ar trebui să fie dominate de fair-play. Cu atât mai mult cu cât modul în care sunt uciși mistreții la Balc nu are nici o legătură cu sportivitatea, fiind doar tir la ţintă vie,” transmite organizația printr-un comunicat de presă. Vier Pfoten a trimis anul acesta o scrisoare deschisă lui Țiriac și invitaților săi, care poartă titlul “Adevărații campioni câștigă trofee, nu le împușcă.”

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă