12.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialDe Paște, bisericile din Mureș vor fi păzite de Jandarmii Grupării Mobile

De Paște, bisericile din Mureș vor fi păzite de Jandarmii Grupării Mobile

Aproximativ 130 de jandarmi operativi din cadrul Grupării Mobile Târgu Mureș vor fi prezenți pe toată perioada Sărbătorilor Pascale în zonele lăcașurilor de cult pentru a asigura ordinea și liniștea publică.

”În baza planului de măsuri pentru creșterea siguranței publice, aprobat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria Română va participa, cu efective mărite de jandarmi, la asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, ocazionate de  sărbătoarea religioasă „Învierea Domnului”, precum și marcarea Zilei Internaționale 1 Mai, care în acest an, coincide cu Sărbătoarea Paștelui”, transmite Gruparea Mobilă Târgu Mureş.

Misiunile jandarmilor vor fi de asigurare ordine și siguranță publică în zonele imediat apropiate la două mănăstiri din județ, respectiv Mănăstirea Recea și Schitul Dumbrăvioara, cât și în sprijinul unor inspectorate de Jandarmi, cum ar fi:

Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș pentru asigurarea măsurilor specifice la: Catedrala Fortuna de pe str. Pandurilor, Biserica „Sf. Ana”  (str. Pandurilor – MBO City) și Biserica Ortodoxă din Cartier Dâmbu;
Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba pentru asigurarea măsurilor specifice la Mănăstirea Dumbrava din județul Alba;
Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița Năsăud pentru asigurarea măsurilor specifice la locașurile de cult din orașul Bistrița.

Totodată, jandarmii vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică și în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş şi în cooperare cu efective ale Poliţiei Locale Tg. Mureș, pe parcursul zilelor de minivacanță, necesare desfăşurării în bune condiţii atât a manifestărilor religioase ocazionate de sărbătoarea „Învierea Domnului”, cât și a manifestărilor dedicate „Zilei de 1 Mai”.

Având în vedere faptul că la aceste manifestări participă un număr mare de persoane, jandarmii îi roagă pe participanţiisă adopte un comportament civilizat, fără a tulbura liniştea şi ordinea publică ce poate afecta siguranţa cetăţenilor.

Cele mai citite

Tesla reduce cu 2.000 de dolari prețurile modelelor Y, X și S în SUA

Tesla a redus prețurile din SUA ale vehiculelor sale Model Y, Model X și Model S cu 2.000 de dolari fiecare, la câteva zile...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă