12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialDe Ziua Forțelor Aeriene, aviatorii fac SPECTACOL la Bucureşti și la Câmpia...

De Ziua Forțelor Aeriene, aviatorii fac SPECTACOL la Bucureşti și la Câmpia Turzii

Ziua Forțelor Aeriene ale României (20 iulie), va fi marcată în avans, duminică, 19 iulie, prin spectacole aeriene la Bucureşti şi la Câmpia Turzii.

În Capitală, între orele 9 şi 10, este organizată o ceremonie militară şi religioasă la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave ale Ministerului Apărării, de tip IAR-330 Puma, IAK-52, C-27J Spartan, Antonov AN-30, IAR-99 Şoim şi MiG-21 LanceR, precum şi aeronave aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Aeroclubului României, Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi companiei TAROM.

La Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii „General Emanoil Ionescu”, de la ora 10.30, se organizează Ziua Porţilor Deschise.

Acolo se vor desfăşura zboruri demonstrative cu aeronave civile şi militare, exerciţii aeriene tactice cu MiG-21 LanceR şi IAR-330 Puma, IAR-99 Şoim, IAR-316B şi C-27J Spartan, lansări de paraşutişti şi va fi organizată o expoziţie de aeronave.

Tot duminică, între orele 10.00-17.00, este Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române din Bucureşti. Aici pot fi admirate materiale semnificative ale istoriei aeronauticii româneşti: avioane militare, staţii de radiolocaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă