21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDecizia definitivă în dosarul Rompetrol, abia pe 7 octombrie

Decizia definitivă în dosarul Rompetrol, abia pe 7 octombrie

Decizia definitivă în dosarul Rompetrol, în care 12 persoane sunt acuzate de mai multe infracţiuni, printre care manipularea pieţei de capital, complicitate la delapidare şi la spălare de bani, a fost amânată de Curtea de Apel Bucureşti pentru data de 7 octombrie.

Potrivit Mediafax, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au încheiat în 9 septembrie dezbaterile în dosarul Rompetrol, în care sunt judecaţi Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, senatorul Sorin Roşca Stănescu, fostul ministru Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Victoria Anghelache şi Irina Mihaela Popovici. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Dinu Patriciu, acesta decedând în urmă cu o lună.

Instanţa a amânat atunci pronunţarea unei decizii în dosarul Rompetrol pentru 23 septembrie.

Marţi, judecătorii au stabilit ca soluţia în acest caz să fie anunţată în 7 octombrie.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut, la ultimul termen de judecată, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.

Procurorul DIICOT a susţinut că decizia de achitare dată în primă instanţă în cazul tuturor inculpaţilor din această cauză nu este motivată. Acesta a cerut ca Victor Eros, Gabriela Anghelache şi Alexandru Bucşă să primească pedepse orientate spre maximul prevăzut pentru faptele de care sunt acuzaţi, iar Petrică Grama să primească o pedeapsă cu suspendare.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 19 august, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică londoneză.
În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni, printre care delapidare, spălare de bani şi manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare şi care menţin, prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial, mai arată sursa citată.

Totodată, instanţa i-a achitat atunci şi pe ceilalţi 12 inculpaţi – Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu, Gabriela Anghelache şi Mihaela Popovici.

Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate de Ministerul Finanţelor, precum şi cererea DIICOT de confiscare a sumei de 9.885.496 de euro şi de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Patriciu, Bucşă, Grama şi Aldea.

Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în dosarul Rompetrol, judecat din septembrie 2006.

Potrivit DIICOT, activitatea infracţională a inculpaţilor a fost analizată sub două aspecte: creanţa Libia (primele trei infracţiuni ale lui Patriciu, precum şi cele de care sunt acuzaţi Grama şi Bucşă) şi manipularea pieţei de capital.

Alexandru Bucşă este acuzat de procurori de complicitate la delapidare, complicitate la spălarea de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, iar Petrică Grama, de complicitate la delapidare şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Florin Iulian Aldea este acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, de complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, mai scrie Mediafax.

Cerasela Elena Rus este acuzată de complicitate la săvârşirea infracţiunii de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de sprijinirea sub orice formă a unui grup infracţional. Claudiu Simulescu este acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.
Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Sorin Pantiş, de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

Victor Eros a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului şi pentru aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, Paul Gabriel Miclăuş şi Elena Albu sunt acuzaţi de favorizare a infractorului şi aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Gabriela Victoria Anghelache, de fals intelectual, favorizarea infractorului şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.

În octombrie 2008, fostul vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare Irina Mihaela Popovici a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT pentru fals intelectual, favorizarea infractorului şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...
Ultima oră
Pe aceeași temă