13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDecizia în dosarul Loteria I, amânată pentru 25 august

Decizia în dosarul Loteria I, amânată pentru 25 august

Pronunţarea deciziei în dosarul Loteria I, a fost amânată pentru data de 25 august de către Tribunalul București. În acest dosar George Copos este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română, scrie Mediafax.

Instanţa a amânat pentru a treia oară pronunţarea deciziei în dosarul Loteria I, care a avut ultimul termen de judecată în 7 iulie.

În acest dosar, George Copos a fost condamnat, în 29 ianuarie, de Judecătoria Sectorului 2, la patru ani de închisoare cu executare.

Instanţa i-a condamnat atunci la câte patru ani de închisoare pe Gilio Giuzepe Roza şi Stelian Ioan Raţiu, pentru evaziune fiscală, şi pe Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, pentru complicitate la evaziune fiscală, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Sentinţa a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti, care va da o decizie definitivă.

George Copos şi ceilalţi patru inculpaţi au fost trimişi în judecată în iunie 2006, mai scrie Mediafax.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de administraţie în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza şi cu sprijinul lui Cristea şi Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată).

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea şi Ion Matei, inculpaţii ar fi ascuns sursa impozabilă cu ocazia vânzării unui aşa-zis "pachet" de 38 de spaţii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, către Compania Naţională Loteria Română, susţin anchetatorii.

Acelaşi mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, şi la achiziţia de către Loterie a spaţiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Raţiu.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă