13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialDeputatul Titi Holban, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia...

Deputatul Titi Holban, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia poate fi atacată cu apel

Deputatul Titi Holban a primit trei ani de închisoare cu suspendare. El a fost trimis în judecată în anul 2014, fiinc acuzat că a luat șpagă de la reprezentantul unei firme pentru a interveni într-o anchetă. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Citește și: Arestarea preventivă a deputatului Titi Holban, supusă plenului Camerei în sesiunea extraordinară

Deputatul a fost denunțat chiar de cel de la care primise mita, informează B1Tv.

Citește și: Încă un deputat salvat de colegi

Procurorii DNA au arătat, la acea dată, că Holban a promis unui denunţător, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranşe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca acesta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre direcţiile regionale antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă