10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDescinderi la membii unei grupări de hoți din care acționa în județele...

Descinderi la membii unei grupări de hoți din care acționa în județele Cluj, Oradea și Arad

Poliţiştii de investigaţii criminale din Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T. au spart o grupare specializată în infracţiuni cu violenţă./ În urma efectuării a 8 percheziţii, au fost ridicate 280 de grame de cannabis, iar trei bărbaţi au fost reţinuţi, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări a reieşit că gruparea ar fi fost înfiinţată în cursul anului 2012, fiind formată din cetăţeni români şi moldoveni, informează IGPR

 În data de 27 august 2014, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad au fost efectuate opt percheziții domiciliare în Cluj, Oradea și Arad, la acțiune participând și polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale din I.P.J. Arad. Cu acest prilej, la domiciliul unuia dintre membrii grupării au fost găsite și droguri de risc (280 de grame de cannabis).

 

 

Totodată mai multe persoane au fost duse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad. În urma audierilor, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpaților: Șărban Ioan Cătălin, Burz Eugen Teodor și Mureșan Sorin Mircea, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, tâlhărie, tâlhărie calificată și distrugere.

Potrivit DIICOT, față de inculpatul Șărban Ioan Cătălin există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2012 a inițiat și constituit pe teritoriul României o grupare de crimă organizată care acţiona în mod coordonat, în scopul comiterii de infracţiuni grave, obţinând beneficii materiale şi financiare. La acest grup au aderat și inculpații Burz Eugen Teodor, Mureșan Sorin Mircea și suspecții Butnaru Tudor (cetăţean moldovean), Grișco Artiom (cetăţean moldovean),  precum şi alte persoane, în scopul comiterii unor infracţiuni grave.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că:

1) În data de 10.10.2013, în jurul orelor 17.50, în mun.Arad, prin violenţă, sub coordonarea directă a inculpatului Şărban Ioan Cătălin, suspectul Butnaru Tudor şi încă o persoană de sex masculin (rămasă neidentificată până în prezent), au deposedat un bărbat de o geantă în care se afla suma de 220.000 lei (50.000 Euro). Ulterior, au părăsit locul faptei cu un autoturism marca VW Golf  III, de culoare vișinie, cu numere de înmatriculare de Bulgaria, la volanul căruia se afla inculpatul Burz Eugen Teodor;

2) În data de 16.03.2014, în jurul orelor 23.00, la instigarea inculpatului Mureșan Sorin Mircea, sub coordonarea directă a inculpatului Şărban Ioan Cătălin, suspecţii Butnaru Tudor şi Grișco Artiom au distrus prin incendiere autoturismul  marca Land Rover, parcat pe o stradă din municipiul Cluj- Napoca. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate (proprietarul autoturismului) este în valoare de 30.500 lei;

3) În cursul dimineţii de 25.04.2013, în jurul orelor 08.00, sub coordonarea directă a inculpatului Şărban Ioan Cătălin, suspectul Butnaru Tudor şi o altă persoană de sex masculin (rămasă neidentificată până în prezent),  au atacat un alt bărbat din municipiul Cluj-Napoca în timp ce acesta se deplasa de la domiciliu spre parcarea din apropierea blocului. Prin exercitarea de violenţe şi ameninţări, cei trei membri ai grupării l-au deposedat de geanta pe care o avea asupra sa, în care se aflau diverse acte precum şi suma de 273.819,8 lei.

Cei trei inculpați reținuți vor fi prezentați Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă