Bărbatul la domiciliul căruia au fost descoperite două arme letale şi una neletală în urma a două percheziţii efectuate în Galaţi, la persoane bănuite că deţin bunuri provenite în mod ilegal, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES, de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.
Potrivit comunicatului, în urma percheziţiilor, în locuinţele a două persoane, un bărbat de 42 ani şi mama acestuia, de 61 ani, poliţiştii au depistat o armă letală cu glonţ, prevăzută cu lunetă, un pistol cu glonţ, o armă neletală – puşcă de tir sportiv cu aer comprimat, 35 de cartuşe cu glonţ şi cinci tuburi de cartuş cu glonţ. Din cercetări a reieşit că arma letală prevăzută cu lunetă şi pistolul cu glonţ ar fi fost sustrase din Italia.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar miercuri a fost prezentat Judecătoriei Galaţi cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.