14.5 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăSpecialProteste la Penitenciarul din Iași. Conducerea închisorii negociază cu deținuții

Proteste la Penitenciarul din Iași. Conducerea închisorii negociază cu deținuții

UPDATE 14.23: Mai multe rude ale deţinuţilor s-au adunat, marţi, în faţa Penitenciarului din Iași, în semn de solidaritate cu protestatarii, informează News.ro.

Potrivit sursei citate, conducerea închisorii poartă negocieri cu deținuții.

UPDATE 13.19: Avocatul Poporului s-a autosezisat din oficiu și va efectua o anchetă la Penitenciarul din Iași, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă, ancheta este realizată de către reprezentanţii Domeniului pentru prevenirea torturii – Centrul Zonal Bacău şi ai Biroului Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului. 

Totodată, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, face un apel la deţinuţii aflaţi în Penitenciarul Iaşi să înceteze protestele şi să poarte un dialog normal şi legal cu reprezentanţii autorităţilor. 

UPDATE 12.14: Protestele deținuților de la Penitenciarul din Iași contină și marți, potrivit Agepres.

„Marţi, 12 iulie 2016, în jurul orei 09,00, parte din deţinuţii aflaţi la curtea de plimbare au reluat protestele din seara zilei precedente, exprimându-şi verbal nemulţumiri legate de condiţiile de detenţie şi conducerea unităţii. Ulterior, a fost incendiată o cameră de detenţie, iar angajaţii au intervenit imediat pentru evacuarea deţinuţilor cazaţi la camera respectivă, fără a fi necesară evacuarea întregii secţii”, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Iaşi. 

Reprezentanţii penitenciarului susţin că, pentru prevenirea unor eventuale evenimente negative şi pentru restabilirea ordinii, personalul aflat în serviciu a acţionat şi va interveni gradual, în funcţie de comportamentul manifestat de deţinuţi, cu respectarea tuturor prevederilor legale. Totodată, a fost alarmat întregul personal, iar la acest moment se continuă discuţiile cu deţinuţii. 
 

—————-

Mai mulți deținuți au protestat, luni seară, la penitenciarul de maximă siguranță din Iași. Ei și-au exprimat nemulțumirea față de condițiile de detenție, informează Agerpres.

„Luni, în jurul orei 19.00, la Penitenciarul Iaşi mai mulţi deţinuţi şi-au manifestat verbal nemulţumirea faţă de condiţiile de detenţie şi posibile acte de clemenţă ce ar putea fi adoptate. Pentru prevenirea unor eventuale evenimente negative, a fost alarmat personalul unităţii”, au informat printr-un comunicat remis presei, reprezentanţi ai penitenciarului din Iaşi. 

Reprezentanții penitenciarului au mai precizat că s-au purtat negocieri cu deţinuţii, nefiind exercitate acte de violenţă împotriva acestora. 

„În funcţie de comportamentul manifestat de deţinuţi, administraţia penitenciarului va acţiona gradual, pentru restabilirea ordinii”, potrivit comunicatului. 

 

 

 

 

Cele mai citite

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...

Angel Tîlvăr spune că navigația maritimă suferă cel mai mult de pe urma acțiunilor de bruiaj

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi că navigaţia maritimă este cea care are cel mai mult de suferit de pe urma acţiunilor de...

Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat

Sportivul român Vlad Dascălu, campion european la mountain bike în 2023, a fost suspendat pe o perioadă de 17 luni de Tribunalul Antidoping al...
Ultima oră
Pe aceeași temă