19.4 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialDeținutul Dan Voiculescu a fost scos din închisoare și internat la Spitalul...

Deținutul Dan Voiculescu a fost scos din închisoare și internat la Spitalul Universitar

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost scos din penitenciar pentru a fi internat la Spitalul Universitar de Urgență București, au declarat, vineri, surse medicale citate de Agerpres.

Potrivit surselor citate, afecțiunea pentru care a fost adus la spital este "una serioasă". Ar putea fi vorba de ocluzie intestinală.

Dan Voiculescu execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 10 ani închisoare primită în dosarul ICA. Transferarea lui la Spitalul Universitar din București ridică semne de întrebare, în condițiile în care deținutul Voiculescu ar fi putut fi tratat și în rețeaua medicală a Penitenciarelor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Sezon de vis pentru „corbii albaștri”! Corvinul, din Liga a 2-a, în Europa League

Divizionara secundă Corvinul Hunedoara a câștigat în premieră Cupa României și va evolua din nou în cupele europene după 42 de ani de pauză. Corvinul...

Un alt premier european a fost amenințat după atacul asupra premierului slovac Robert Fico

Premierul polonez Donald Tusk a anunţat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului său slovac Robert Fico, un website de...
Ultima oră
Pe aceeași temă