10.2 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialDirecția de Sănătate Publică și Poliția fac anchete, la un liceu din...

Direcția de Sănătate Publică și Poliția fac anchete, la un liceu din Brașov, după ce 14 elevi au ajuns la spital

Direcţia de Sănătate Publică şi Poliţia fac anchete la un liceu din Brașov, după ce 14 liceeni au ajuns la spital. Ei ar fi inhalat vapori emanați de adezivul folosit pentru montarea de linoleum în unitatea de învăţământ, potrivit News.ro.

Corpul nou al Colegiului Naţional dr. Ion Meşotă din Braşov este în renovare, iar muncitorii care se ocupă de lucrări au montat zilele acestea linoleum, folosind un adeziv care a emanat un miros foarte puternic. Vaporii au ajuns, însă, pe holul liceului şi într-o sală în care învaţă copii de clasa a X-a, iar mai mulţi elevi au început să se simtă rău, a declarat directorul liceului, Ovidiu Cripşa.

Cinci copii au ajuns la Spitalul de Pediatrie Braşov marţi seară, iar nouă, pe parcursul nopţii şi miercuri dimineaţă. Potrivit unor surse din unitatea medicală, elevii care au ajuns la spital ieri au fost externaţi, iar ceilalţi sunt ţinuţi sub observaţie, toţi fiind în afara oricărui pericol.

„Se pare că a fost vorba despre o intoxicaţie cu vaporii de la adezivul folosit la montarea linoleumului. Clasa în care s-au simţit rău elevii era aproape de corpul nou, dar sunt uşi între această clădire şi sală. Noi am aerisit toată noaptea şi în această dimineaţă (miercuri n.r.). Am trecut prin săli şi nu se mai simte nimic“, a declarat directorul Colegiului Naţional dr. Ioan Meşotă, Ovidiu Cripşa.

Direcţia de Sănătate Publică şi Poliţia fac anchete. Urmează să fie efectuată şi o analiză de toxicitate a adezivului folosit.

Cele mai citite

Blinken acuză Beijingul de genocid în provincia Xinjiang

Beijingul continuă să comită genocid împotriva uigurilor și a altor minorități din provincia sa Xinjiang, a arătat secretarul de stat american Antony Blinken într-un...

Alexandru Maxim, spectacol în Turcia! Românul a dat un gol și a pasat decisiv în victoria lui Gaziantep

Mijlocaşul român Alexandru Maxim a contribuit decisiv la victoria echipei sale, Gaziantep FK, cu scorul de 2-0, în fața formației Kasimpaşa, din etapa a...

Erdogan este într-o vizită în Irak pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări

Președintele Turciei, RecepTayyip Erdogan este în Irak, prima vizită din 2011 a unui lider turc în această țară, potrivit rfi.ro. Subiectele discuțiilor dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă