10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDirector al Tursib, un apropiat al familiei Iohannis, a fost găsit spânzurat...

Director al Tursib, un apropiat al familiei Iohannis, a fost găsit spânzurat în casă

Directorul tehnic al societăţii de transport în comun din municipiul Sibiu, Cristian Gheorghe Pavel, apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis, a fost găsit spânzurat, miercuri, într-una din locuinţele familiei sale, relatează Mediafax. Prima ipoteză a anchetatorilor este sinuciderea.

"Până în momentul de faţă, nu există suspiciuni de omor sau de producere a altor fapte cu violenţă, cel mai probabil fiind vorba despre o sinucidere", a declarat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteş.

Potrivit acesteia, trupul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Sibiu, care va stabili cauza decesului.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a precizat că Pavel deţinea funcţia de director tehnic al Tursib, societate aflată în subordinea Consiliului Local, şi lucra în cadrul firmei de zece ani.

Cristian Gheorghe Pavel este soţul consilierului local FDGR Anita Pavel.

Familia Pavel este cunoscută pe plan local ca făcând parte din cercul de apropiaţi ai familiei preşedintelui Klaus Iohannis, fiind invitaţi atât la petrecerea desfăşurată la locuinţa şefului statului imediat după alegeri, cât şi la petrecerea de Revelion din Mărginimea Sibiului.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă