8.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialDirector din cadrul Primăriei Constanţa, în incompatibilitate

Director din cadrul Primăriei Constanţa, în incompatibilitate

Director executiv al Direcției Relații Internaționale și Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, Petrică Munteanu, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, întrucât a deţinut, simultan, funcţie de conducere şi calitatea de consilier judeţean în cadrul CJ Constanţa, potrivit ANI.

"MUNTEANU PETRICĂ se află în stare de incompatibilitate, întrucât, începând cu data de 23 iunie 2008, deține, simultan cu funcția publică de conducere în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, și calitatea de Consilier județean în cadrul Consiliului Județean Constanța, încălcând, astfel, dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit […]. Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate […] în cadrul autorităților sau instituțiilor publice […]”, se arată în comunicatul ANI.

Anchetatorii au descoperit, de asemenea că şi consilierul juridic Melinda Oprea s-a aflat în incompatibilitate,  în perioada 10 aprilie – 1 august, întrucât aceasta mai deţinea şi funcţiea de consilier personal al Primarului Comunei Răstolița.

Cei doi au fost informaţii despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază şi au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Cele mai citite

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă