23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDirectorul Apa Nova nu s-a prezentat la DNA Ploiești. Care a fost...

Directorul Apa Nova nu s-a prezentat la DNA Ploiești. Care a fost motivul

Directorul general al Apa Nova Bucureşti, Lavinia Săniuţă, era citată să se prezinte, luni, la DNA Ploiești pentru a fi audiată ca martor în dosarul în care este implicat furnizorul de apă, însă rudele acesteia au anunţat că i s-a făcut rău şi a fost dusă de urgenţă la spital, scrie Mediafax. 

Lavinia Săniuţă, care este şi director general al Veolia România, a fost citată ca martor în dosarul de corupţie în care este implicată compania Apa Nova şi ar fi trebuit să se prezinte luni, la ora 9.00, la sediul DNA Ploieşti, pentru a da declaraţii în faţa procurorilor.

Potrivit unor surse judiciare, rudele Laviniei Săniuţă, soţia fostului ministru de Interne Marian Săniuţă, au anunţat procurorii că acesteia i s-a făcut rău şi a fost dusă de urgenţă la spital, astfel că nu poate veni să dea declaraţii.

Tot luni, la DNA Ploieşti, au fost citate alte persoane care deţin funcţii de conducere la Apa Nova Bucureşti. Acestea urmează să dea declaraţii în calitate de martori în dosarul în care procurorii fac cercetări pentru trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.

Săptămâna trecută, în acest dosar au fost audiați, tot ca martori, directorul executiv al Apa Nova Bucureşti, Mihai Savin, directorii adjuncţi ai companiei, Giovana Soare şi Mădălin Mihailovici, dar și fostul șef al Poliţiei Locale Ploieşti Cristinel Toader, care se afla în arest preventiv pentru fapte de corupţie. În urma audierii, procurorii DNA au solicitat Tribunalului Prahova înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu pentru Cristinel Toader, cererea fiind admisă, însă nefiind definitivă.

Costin Berevoianu, fostul consilier al primarului suspendat Sorin Oprescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu și omul de afaceri Ovidiu Semenescu au fost reținuți, în 24 septembrie, de DNA Ploiești în dosarul de corupţie în care este vizată compania Apa Nova, ulterior fiind puși sub control judiciar de Tribunalul Prahova.

În 24 septembrie, procurorii DNA Ploiești au ridicat documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupţie ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societăţii. De asemenea, anchetatorii au făcut percheziţii și la cinci locuințe şi sedii de firme care au legătură cu faptele vizate. O zi mai târziu, procurorii DNA Ploieşti au ridicat documente și de la sediul Apa Nova Ploieşti, care are contract cu autorităţile din municipiu.

Potrivit DNA Ploieşti, Semenescu, administrator al unor societăți comerciale și reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte și SC Apa Nova SA la data faptelor, a fost reţinut pentru două infracţiuni de trafic de influență şi două infracţiuni de cumpărare de influență.

Conform sursei citate, Vlad Octavian Moisescu, aflat sub control judiciar în altă cauză, și Costin Berevoianu, consilier personal al primarului general al Capitalei în perioada 2008-2015, au fost reţinuţi pentru trafic de influență.

Procurorii arată că, în perioada 2008-2015, Semenescu, Moisescu și Berevoianu și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale municipiului București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb de la reprezentanții acestora sume importante de bani.

Cele mai citite

Tramvaiul 41 nu va circula sâmbătă

Linia de tramvai 41 va fi suspendată temporar, sâmbătă, 30.03.2024, anunță STB. Legătura între cartierul Drumul Taberei și zona de Nord a Capitalei se va...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă