19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDirectorul Finanțe Publice Prahova, trimis în judecată pentru luare de mită

Directorul Finanțe Publice Prahova, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a lui Daniel Cristian Petre, director general la Finanțe Public Prahova, pentru două infracțiuni de luare de mită, din care una în formă continuată (3 acte materiale), potrivit unui comunicat DNA. 

Astfel, procurorii ai descoperit că, în perioada aprilie – mai 2012, Petre, având calitatea de director executiv adjunct la Direcția Economică din cadrul Consiliului Județean Prahova, cu atribuții delegate de ordonator principal de credite și administrator public, a primit în mod repetat, în trei rânduri, de la o persoană, denunțător în cauză, sumele de 20.000 lei, 10.000 lei respectiv 20.000 lei (în total 50.000 lei), pentru ca, în calitatea deținută, să facă demersuri pentru favorizarea unei societăţi comerciale la care denunţătorul avea interese economice, în sensul atribuirii unei lucrări privind modernizarea unui drum județean, finanțată din fondurile Consiliului Județean Prahova.

Citește și: Percheziţii în Bucureşti, Iaşi şi Prahova, într-un dosarul de evaziune fiscală. Prejudiciul, 3,6 milioane lei

De asemenea, Daniel Petre a promis că va face demersuri și în legătură cu efectuarea cu prioritate a plăţilor către această societate și suplimentării cu 20% din valoarea totală a lucrării, pe parcursul derulării contractului.

Ulterior, în cursul lunii aprilie 2013, înaintea sărbătorilor pascale, Petre, în calitate de director executiv în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, a primit de la același denunțător suma de 10.000 lei, pentru a favoriza aceeași societate comercială, cu ocazia unui control derulat de către inspectorii din subordinea sa.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Faţă de alte fapte reţinute în sarcina lui Daniel Cristian Petre, s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat, la Serviciul teritorial Ploieşti, a precizat DNA. 

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă