18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA: Fostul deputat Gheorghe Buta, urmărit penal

DNA: Fostul deputat Gheorghe Buta, urmărit penal

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de BUTA GHEORGHE SORIN, fost deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Din ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :

În perioada 2008-2012, suspectul Buta Sorin Gheorghe, în calitate de deputat în Parlamentul României, cu ocazia încheierii unor contracte de prestări servicii, a reprezentat interesele financiare şi comerciale ale unei societăţi comerciale în care soţia sa avea calitatea de asociat, administrând în fapt societatea respectivă.

Astfel, între anii 2009- 2010, suspectul Buta Sorin Gheorghe, a participat la mai multe discuţii cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, context în care a negociat, întocmit şi semnat diferite contracte de prestări servicii. Obiectul acestor contracte a constat în acordarea de consultanţă în materie de construcţii/inspecţie de şantier, întocmind şi semnând totodată facturi fiscale, toate acestea ca reprezentant al societăţii anterior amintite. Valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 66.000 lei.

În perioada 21.03.2011 – 20.03.2012, suspectul Buta Sorin Gheorghe a fost angajat în cadrul unei societăţi comerciale, în baza unui contract individual de muncă, în funcţia de diriginte de şantier.

Activităţile desfăşurate în condiţiile mai sus descrise, sunt incompatibile cu funcţia de deputat, pe care o îndeplinea la momentul respectiv.

La aceeaşi dată, suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă