18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDNA, percheziții la Oficiul de Protecție a Martorilor. Directorul ONPM, REȚINUT

DNA, percheziții la Oficiul de Protecție a Martorilor. Directorul ONPM, REȚINUT

UPDATE: Directorul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.), Adrian-Augustin Bărăscu, a fost reținut pentru constituire a unui grup infracţional organizat, obţinere ilegală de fonduri, în formă continuată, deturnare de fonduri, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, în formă continuată,  influenţarea declaraţiilor, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată și abuz în serviciu, în formă continuată, potrivit unui comunicat al DNA. 

De asemenea, a mai fost reținută și Felicia-Violeta Popa, comisar șef în cadrul aceleiaşi structuri de poliţie,  cu privire la săvârşirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată.

Totodată, procurorii anticorupție au decis să o rețină și pe Andreea-Violeta Liță, psiholog în cadrul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (O.N.P.M.), pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu și complicitate la săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri, în formă continuată.

Procurorii arată în ordonanțele de reținere că, în perioada septembrie – decembrie 2013, cei trei inculpați şi alte persoane au constituit un grup infracţional organizat, pentru a obține fonduri ilegal, deturnare de fonduri, abuz în serviciu şi  abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Astfel, în perioada 2014 – noiembrie 2015, membrii grupului au acţionat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor băneşti necesare protecţiei martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din Program.

De asemenea, membrii grupului au deturnat mai multe sume de bani de la furnizori preferaţi, a unor bunuri şi servicii destinate înzestrării O.N.P.M., precum şi pentru dotarea funcţionarilor instituţiei, fie în scopul achiziţionării unor bunuri şi servicii inutile ori neperformante.

În perioada 2014 – octombrie 2015, Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de ordonator terţiar de credite la O.N.P.M., împreună cu alţi doi membri ai grupului (împuterniciţi ai ordonatorului terţiar de credite), în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au folosit documente şi date inexacte (privind estimarea cheltuielilor viitoare, în cuantum total de 565.850 lei, în anul 2014 şi, respectiv, 854.530 lei, în anul 2015), privind cuantumul cheltuielilor destinate protecţiei martorilor, în sensul supradimensionării acestora.

Acest lucru a condus la virarea sumei de 550.850 lei, în anul 2014 şi, respectiv a sumei de 660.230 lei, în anul 2015, la articolul bugetar din care O.N.P.M. ordonanţează şi efectuează plăţi pentru protecţia martorilor.

Procurorii mai arată că, în perioada 2014 – noiembrie 2015, Bărăscu , în calitate de director al O.N.P.M. şi ordonator terţiar de credite, cu ajutorul celorlalţi membri ai grupului, printre care şi Popa Felicia-Violeta şi Liţă Andreea-Violeta, în mod repetat a schimbat destinaţia sumei de 264.796,8 lei, alocate protecţiei martorilor, fără respectarea prevederilor legale, pentru înzestrarea sediului O.N.P.M., precum şi pentru dotarea funcţionarilor din această instituţie, în alte scopuri decât cele stabilite prin bugetul de stat.

O parte din sumele de bani deturnate, în cuantum de 69.684,2 lei, au fost plătite furnizorilor, activitatea infracţională fiind întreruptă de controlul I.G.P.R. din 25.09.2015, în urma căruia au fost suspendate procedurile de achiziţie directă a unor produse şi servicii, în valoare totală de 195.112,76 lei.

De asemenea, procurorii mai arată că, în perioada aprilie – decembrie 2014, Bărăscu, în calitate de director al O.N.P.M. şi o altă persoană, au întocmit în fals, prin antedatare, 6 (şase) documente justificative, care au fost înregistrate în evidenţele instituţiei, pentru a crea aparenţa respectării procedurii legale de achiziţie directă a unor bunuri şi servicii, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (care reglementează, între altele, atribuirea contractelor de achiziţie publică), în sensul îndeplinirii cerinţei existenţei unui document justificativ, ca procedură prealabilă efectuării achiziţiei.

”În ziua de 04 august 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M., a încercat să îl determine pe un subordonat de-al său, utilizând afirmaţii cu vădit caracter intimidant şi ameninţări referitoare la continuarea acţiunilor de hărţuire profesională, să nu mai formuleze sesizări penale şi să nu mai dea declaraţii defavorabile conducerii instituţiei, cu prilejul unor cercetări penale. În perioada 2014 – noiembrie 2015, inculpatul Bărăscu Adrian-Augustin împreună cu alţi membri ai grupului şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în contextul efectuării unor achiziţii directe (sisteme de supraveghere video şi alarmare) şi luării unor măsuri neperformante, din punct de vedere economic, dar şi sub aspectul asigurării protecţiei efective a martorilor, cu consecinţa prejudicierii, cu suma de 179.778,42 lei, a bugetului destinat protecţiei martorilor şi a vătămării intereselor legale ale martorilor incluşi în Program.  Urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, un număr de 5 societăţi comerciale au beneficiat de încasări în cuantum total de 179,777,47 lei”, se arată în comunicatul DNA. 

În perioada decembrie 2009 – mai 2013,  Bărăscu Adrian-Augustin, în calitate de director O.N.P.M împreună cu mai mulţi membri ai grupului, în mod repetat, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, adoptând comportamente şicanatorii la adresa martorilor incluşi în Program, acţiuni care au dus la vătămarea drepturilor acestora conferite de includerea în Program.

Totodată, în noaptea de 14/15 iunie 2013,Liţă Andreea-Violeta, în calitate de psiholog în cadrul O.N.P.M. şi desemnată cu evaluarea şi asistenţa psihologică a unui martor protejat nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în condiţiile în care acesta din urmă i-a adus la cunoştinţă intenţia şi motivaţiile de a comite un act suicidar (tentativa de suicid a avut loc), fapt ce a cauzat vătămarea drepturilor acelei persoane conferite de includerea în Program.

———–

DNA efectuează, luni, percheziții Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, într-un dosar în care şeful structurii este suspectat de fapte de corupţie, între care abuzul în sevciu, potrivit unor surse judiciare consultate de România Liberă..

Anchetatorii ridică, luni, documente de la Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor. Șeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor este printre cei vizaţi în ancheta procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să fie dus la DNA pentru a fi interogat.

Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor este unitate operativă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, subordonată Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Cele mai citite

Ministrul agriculturii din China, cercetat pentru nerespectarea prevederilor legii

Ministrul agriculturii din China este investigat pentru încălcarea legii și a disciplinei, a anunțat sâmbătă organismul de supraveghere anti-corupție al țării, potrivit Reuters. Tang Renjian,...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...
Ultima oră
Pe aceeași temă