16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA: Senatorul PSD Alexandru Cordoș, urmărit penal, pentru favorizarea făptuitorului

DNA: Senatorul PSD Alexandru Cordoș, urmărit penal, pentru favorizarea făptuitorului

Senatorul Alexandru Cordoș este urmărit penal, pentru favorizarea făptuitorului. Astfel, senatorul a avertizat mai multe persoane cercetate de procurorii DNA că le sunt interceptate convorbirile, anunță un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Cordoș a aflat aceste informații de la finul său, Valentin Tătar, care lucra la DNA Cluj. Finul și-a recunoscut vina.

Redăm comunicatul DNA:

”În cursul anului 2014, suspectul Cordoş Alexandru a ajutat persoanele cercetate de procurorii anticorupţie, într-un dosar penal, avertizându-le că le sunt interceptate convorbirile telefonice. Aceste informaţii le-a aflat de la finul său, ofiţerul de poliţie judiciară Tătar Valentin care, la data faptelor, lucra în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj.

De altfel, în legătură cu faptele acestuia din urmă, la data de 23 iulie 2014, a fost sesizată instanţa de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, din care una în forma tentativei, de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, precizează DNA.

Senatorului social-democrat i s-au adus la cunoștință acuzațiile, mai spun procurorii.

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă