13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA cere Curţii Supreme blocarea falimentului CARPATICA ASIG

DNA cere Curţii Supreme blocarea falimentului CARPATICA ASIG

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția Judiciară Penală au solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicția inițierii procedurilor de dizolvare și lichidare privind SC CARPATICA ASIG SA, sau, după caz, suspendarea procedurilor de dizolvare și lichidare inițiate, în situația în care, la data judecării prezentei cereri, acestea proceduri au fost deja inițiate. DNA precizează, într-un comunicat, că declanşarea procedurii de faliment a societăţii, decisă de ASF, creează riscul lichidării și radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. Prin urmare, procurorii consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Amintim că SC CARPATICA ASIG SA a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru infracțiuni de cumpărare de influență și dare de mită, la data de 25 aprilie 2014, după finalizarea unei anchete complexe. 
Prin sentința penală nr. 44/F din 08.03.2016 a Curții de Apel București s-a dispus condamnarea inculpatei SC CARPATICA ASIG SA la plata unei amenzi penale de 600.000 lei, precum și difuzarea hotărârii de condamnare în mass media. Împotriva acestei sentințe, inculpata a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

Citeşte şi Carpatica Asig a falimentat dar poliţele rămân valabile până la expirarea lor

La data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F) a decis, între altele, declanșarea procedurii de faliment și lichidarea Societății CARPATICA ASIG SA prin procedura obișnuită de insolvență, dar şi emiterea solicitării pentru deschiderea procedurii falimentului Societății CARPATICA ASIG SA. Decizia nr. 1498/27.07.2016 a Autorității de Supraveghere Financiară a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586/02.08.2016. 

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă