12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialDan Șova riscă ARESTAREA. DNA îl acuză că a distrus dovezi și...

Dan Șova riscă ARESTAREA. DNA îl acuză că a distrus dovezi și a prezentat documente false, în dosarul Turceni, Rovinari

Procurorii anticorupție cer încuviințarea Parlamentului pentru arestarea senatorului Dan Șova, pentru trei infracțiuni de abuz în serviciu, privind atribuirea unor contracte ilegale la companiile energetice Turceni și Rovinari. Totodată, Dan Șova, urmărit penal din iulie 2014 în acest dosar, ar fi trimis la DNA, la sfârșitul lunii februarie, 11 procese verbale false, prin care încerca să se dezvinovățească de implicarea în încheierea celor trei contracte semnate cu complexele Turceni și Rovinari.

De asemenea, procurorii anticorupție mai arată că senatorul ar fi distrus toate hardurile calculatoarelor societății de avocați, în care se găseau convorbirile dintre avocați și cele două compleze energetice.

Prejudiciile totale în dosarul “Șova-Turceni, Rovinari” depășesc 71 de milioane de lei.

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J. referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului ȘOVA DAN-COMAN, cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu”, precizează Direcția Națională Anticuropție (DNA).

Citește și: UPDATE: Dan Șova, urmărit penal pentru contracte ilegale la companiile energetice Turceni și Rovinari, dezvăluite în EXCLUSIVITATE de România Liberă

Procurorii susțin că, între 2007 și 2009, Dan Șova a semnat mai multe contracte și acte adiționale încheiate între Complexul Energetic Rovinari și Complexul Energetic Turceni, pe de o parte, și SCA „Șova și Asociații” pe de altă parte. De asemenea, în calitate de avocat coordonator, ”mențiune trecută expres în toate aceste contracte”, a participat la mai multe discuții legate de obiectul respectivelor documente, s-a deplasat la sediul CER și CET și la alte instituții contribuind efectiv la încheierea acestor contracte și acte adiționale efectuând în plus și activitate de consultanță juridică în temeiul acestor contracte și acte adiționale.

DNA mai arată că în 20 februarie, prin apărător ales, au fost depuse la dosarul cauzei un nr. de 11 procese – verbale, întocmite în perioada 2005-2009, ale Adunării Generale a Asociaților Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, neștampilate însă semnate indescifrabil de suspectul Șova Dan-Coman și de alte 2 persoane. De asemenea, în cursul lunii februarie 2015 au fost efectuate percheziții și audieri. În legătură cu aceste documente există suspiciunea rezonabilă că sunt false, în sensul că sunt antedate, prezintă o stare de fapt inexistentă la datele respective, iar conținutul lor este conceput astfel încât să corespundă interesului actual al suspectului Șova Dan-Coman, pe fondul scandalului mediatic apărut în presă cu privire la contractele de asistență juridică semnate cu complexele energetice Rovinari și Turceni.

”Concret, în urma administrării materialului probator, a rezultat că, în perioada decembrie 2005 – ianuarie 2009, s-au adoptat aproximativ 20-30 hotărâri care au avut alte puncte pe ordinea de zi decât cele consemnate în toate cele 11 procese-verbale. Caracterul fals al celor 11 înscrisuri relevă întreprinderea de acțiuni de o gravitate deosebită din partea suspectului Șova Dan-Coman, activitate infracțională orientată în mod vădit în scopul obstrucționării anchetei fapt ce periclitează grav obiectivele de interes public ale urmăririi penale și implicit ale înfăptuirii justiției penale în general. Plăsmuirea conținuturilor celor 11 procese-verbale de către Șova Dan-Coman constituie în sine o activitate infracțională prin care s-a încercat inducerea și acreditarea ideii că acesta nu s-a implicat în încheierea celor trei contracte prezentate”.

Citește și: Banii de investiţii de la Turceni şi Rovinari au ajuns la avocatul Şova

De asemenea, în cursul anului 2010,” din dispoziția suspectului Șova Dan-Coman s-au distrus toate hardurile calculatoarelor societății de avocați cu scopul de a compromite toate documentele și corespondența purtată pe mail între societatea de avocați și conducerile celor două complexe energetice”, mai arată procurorii anticorupție.

Contractele încheiate de firma lui Șova cu CE Turceni

Cristea Dumitru, în calitate de director general şi ordonator de credite al Complexului Energetic Turceni,  a încheiat cu SCA „Şova şi Asociaţii”, la data de 23 iulie 2007, un contract de asistenţă juridică şi la data de 29 decembrie 2007, un act adiţional la acel contract, prin încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice  și a celor privind buna gestiune  financiară, astfel încât SCA „Şova şi Asociaţii” a reprezentat CER în litigii de drept comun, conduită care a prejudiciat CET cu suma de 644.075,60 lei prin diminuarea sumelor alocate fondului de investiţii, proporţional cu sumele plătite nelegal şi corelativ obţinerii de foloase necuvenite de către SCA „Şova şi Asociaţii”.

Citește și: “Avocații deștepti” ai energiei

Tot în calitate de director general şi ordonator de credite al CET, a încheiat în data de 1 noiembrie 2007, un act adiţional (pentru reprezentarea în litigiul CET vs. Electrica), la contractul de asistenţă juridică din 23 iulie 2007, prin încălcarea dispoziţiilor privind  buna gestiune financiară, cu SCA „Şova şi Asociaţii”, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.142.400 lei corelativ obţinerii unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către SCA „Şova şi Asociaţii”.

De asemenea, Dumitru Cristea a încheiat, la data de 13 februarie 2008, un alt contract de asistenţă juridică cu SCA „Şova şi Asociaţii” (relativ la litigiul CET vs. ICM – SC pentru Închiderea – Conservarea Minelor SA), prin încălcarea dispoziţiilor privind  buna gestiune financiară, contract în urma căruia CET a fost prejudiciat cu suma de 1.242.018 lei, corelativ obţinerii unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către SCA „Şova şi Asociaţii”.

Contractul firmei lui Șova cu CE Rovinari

În perioada ianuarie–14 februarie 2008, Dan Șova, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari şi ICM – Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă directorul general al CE Rovinari, Laurențiu Ciurel, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Șova ar fi determinat decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistență juridică, la data de 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA „Şova şi Asociaţii”. De asemenea, Șova este cel care a conceput termenii şi condiţiile respectivului act de asistență juridică, semnându-l din partea SCA „Şova şi Asociaţii”. În urma semnării actului de asistență juridică, societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes).

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă