11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA face curățenie în PSD Constanța

DNA face curățenie în PSD Constanța

Șeful DADR Constanța a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Constanța.

Boris Parpală, reținut de procurorii DNA Constanța și arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea a cinci tipuri de infracțiuni, este unul dintre membrii importanți ai PSD Constanța. Ascensiunea sa este impresionantă.

Dintr-un simplu inspector în cadrul Consiliului Județean Constanța, acesta a fost numit director al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în august 2012, prin ordin de ministru. Parpală mai deținuse funcția și până în 2009.

După ce a fost demis, a dat în judecată ministerul în trei rânduri, cerând să fie repus în funcție. Insistența sa este explicată acum de către procurorii DNA.

Potrivit acestora, în perioada 12 martie 2012-20 iunie 2014, Parpală, ca urmare a influenței și autorității conferite de funcțiile pe care
le-a deținut în cadrul Consiliului Județean Constanța și în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Județului Constanța, în baza unor oferte realizate de acesta, a determinat reprezentanții a 24 de primării de pe raza județului să încheie cu o firmă pe care o administra contracte de prestări ale unor servicii inutile și nesolicitate de acestea (elaborarea strategiei de dezvoltare locală a comunei, consultanţă în elaborarea documentaţiei de finanţare a unor proiecte etc.), a emis facturi în numele societății respective și a încasat diverse sume de bani pentru serviciile prestate.

De asemenea, la data de 9 septembrie 2013, acţionând în calitate de administrator al societăţii respective, inculpatul Parpală Boris a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, a recepţionat şi a plătit marfa cumpărată de firma respectivă.

Acesta este cercetat, printre altele, pentru pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, evaziune fiscală, spălare de bani și transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.

Parpală se alătură astfel numelor grele din PSD Constanța cercetate de DNA, printre care amintim de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.

Cele mai citite

Parlamentul UE aprobă interzicerea produselor fabricate prin muncă forțată

Parlamentul European a aprobat normele care interzic în UE vânzarea, importul și exportul de bunuri fabricate prin muncă forțată, scrie Reuters. Măsura a fost impusă...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă