14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialDNA face noi precizări în dosarul pensiilor ilegale din Argeș

DNA face noi precizări în dosarul pensiilor ilegale din Argeș

Procurorii DNA informează că cele doctoriţe de la Casa Judeţeană de Pensii Argeş, Maria Iulia Mihai şi Camelia Săndulescu, au primit mită de la sute de persoane.

În sarcina inculpatei Mihai Iulia Maria s-au reţinut 495 de acte materiale de luare de mită, iar în sarcina inculpatei Săndulescu Camelia 602 acte materiale, într-un interval de aproximativ 4 luni. Cele două doctoriței au primit sume de bani cuprinse între 100 şi 200 de lei şi alte foloase de la persoanele care se prezentau la cabinetele de expertiză pentru încadrarea într-un grad de invaliditate, revizuirea medicală sau prelungirea concediului medical.

Prin plata acestor sume se urmărea pensionarea medicală prematură a unor persoane a căror stare de sănătate nu justifica această decizie, prin atestarea nelegală a diverse grade de incapacitate de muncă sau verificarea sumară a documentelor prezentate pentru examinările medicale obligatorii, iar în unele situaţii pentru emiterea deciziei de pensionare.

În condiţiile în care persoanele care au remis sume de bani în scopul anterior menţionat nu au denunţat anterior sesizării organului de urmărire penală fapta de corupţie, acestea nu pot avea decât calitatea conferită de codul de procedură penală, şi anume cea de suspect sau inculpat.

În urma supravegherii video şi audio realizate în biroul unde se desfăşura activitatea inculpatelor au fost identificate persoanele care au oferit acestora sumele de bani, rezultând că marea majoritate a persoanelor expertizate erau implicate în acest mecanism. Singurele perioade în care inculpatele nu primeau sumele de bani erau cele în care erau mediatizate acţiunile judiciare care vizau sistemul medical.

Toate persoanele care au participat la săvârşirea faptelor descrise au fost citate în vederea audierii, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 şi 10 din Codul de procedură penală, care instituie obligaţia organelor de urmărire penală de a asigura aflarea adevărului prin administrarea tuturor probelor şi de a aduce la cunoştinţa tuturor suspecţilor drepturile de care beneficiază pe parcursul procedurii. Urmărirea penală se desfăşoară în cauză cu respectarea strictă a dispoziţiilor Codului de procedură penală, care nu permit aplicarea facultativă a acestor reguli.

Vârsta şi poziţia socială a suspecţilor, precum şi pericolul social concret al faptelor reprezintă criterii care pot fi avute în vedere la finalizarea urmăririi penale pentru alegerea soluţiei care urmează a fi dispusă de către procuror (trimitere în judecată, renunţare la urmărire penală sau clasare), însă până la acel moment este obligatorie administrarea tuturor mijloacelor de probă necesare pentru stabilirea completă a situaţiei de fapt.

Cele două dintre doctoriţe, Maria Iulia Mihai şi Camelia Săndulescu, au fost reţinute şi ulterior arestate pentru 29 de zile, în urmaunei decizii a Tribunalului Argeș. 

Patru pensionari s-au sinucis, până acum, de frica închisorii. Ei au fost audiați pentru că ar fi dat bani celor două doctorițe de la Casa Județeană de Pensii Argeș pentru pensionări pe caz de boală.

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi, în ședința de Guvern, că Executivul va aproba un act normativ pentru amnistierea pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, motivând că nu dorește ca și alți oameni să se sinucidă.

Cele mai citite

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...

Eurobarometru. Românii, tot mai interesați de alegerile europarlamentare

Alegerile locale au fost comasate cu cele europarlamentare și au loc pe data de 9 iunie, iar porivit unui sondaj realizat de parlamentul european,...

Asigurări de sănătate: despăgubirile cresc cu 27% în 2023, potrivit UNSAR

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creștere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă